StiripesurseExterneTăierea contribuţiilor americane şi frica de Rusia a unor ţări europene...

Tăierea contribuţiilor americane şi frica de Rusia a unor ţări europene ameninţă lupta împotriva minelor antipersonal

Publicat:

Tăierea contribuţiilor la proiectele de cooperare internaţională de către Statele Unite, care finanţau 40% din acţiunile de deminare de pe planetă, precum şi ameninţarea rusă, care determină ţările est-europene să îşi reconsidere politicile în materie de armament, ameninţă serios decenii de progres în eliminarea minelor antipersonal, avertizează principala coaliţie în domeniu la nivel mondial, informează vineri EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Campania Internaţională pentru Interzicerea Minelor Terestre (ICBL), o reţea de ONG-uri care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1997, a profitat de sărbătorirea, în această vineri, a zilei internaţionale de conştientizare cu privire la aceste arme pentru a denunţa un “recul alarmant în eforturile globale” din cauza factorilor mai sus menţionaţi.

Citeşte şi: Irina Lozovan a fugit la Tiraspol înaintea lui Nesterovschi – Stiripesurse.md

În cazul Europei, ICBL reaminteşte că, în ultimele săptămâni, Finlanda şi Letonia au iniţiat proceduri legislative pentru a ieşi din tratatul de interzicere a acestui tip de armament, iar alte ţări care se învecinează cu Rusia, precum Polonia, Estonia şi Lituania, au recomandat o retragere colectivă din acord în această regiune.

“Aceste decizii ameninţă să distrugă 30 de ani de progres în protejarea civililor de una din cele mai inumane şi nediscriminatorii arme”, a avertizat, într-un comunicat, directorul ICBL, Tamar Gabelnick.


Având în vedere acest lucru, reţeaua globală de organizaţii anti-mine cere tuturor statelor menţionate mai sus să îşi reconsidere deciziile şi “să îşi reafirme obligaţiile faţă de dreptul internaţional şi protecţia civililor”.

Totodată, ICBL aminteşte că SUA finanţează operaţiunile de deminare de pe planetă cu aproximativ 300 de milioane de dolari anual, iar decizia sa de a îngheţa ajutorul internaţional în acest domeniu pune în pericol peste 30 de ţări.

Nenumărate familii din ţări precum Cambodgia sau Ucraina se vor afla în situaţia de a nu şti când pământul lor va fi din nou în siguranţă”, a deplâns situaţia preşedinta consiliului de administraţie al ICBL, Alma Taslidzan.

Unele operaţiuni finanţate de SUA continuă, graţie unor scutirilor din partea Washingtonului de la îngheţarea asistenţei financiare, însă “viitorul finanţării pe termen lung rămâne incert”, recunoaşte ICBL, care avertizează că şi alte ţări iau în considerare reducerea contribuţiilor la lupta împotriva minelor.

ICBL aminteşte că minele antipersonal provoacă victime mult timp după încheierea conflictelor care au determinat plasarea lor: 85% din persoanele ucise şi rănite de mine sunt civili, iar 40% sunt copii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

TVA mai mare la energie, dar cetăţenii vor primi compensaţii pe măsură

O eventuală majorare a cotei TVA pentru resursele energetice sau unificarea TVA în agricultură ar putea fi însoțită de compensații suplimentare pentru populație, astfel...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene....

Campanie națională pentru promovarea unui stil de viață sănătos

Aproximativ 500 de persoane au participat la lansarea Campaniei Naționale „Fii Smart – alege Sănătatea!”, desfășurată în raionul Dondușeni, în cadrul proiectului „Comunități responsabile...

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.