StiripesurseȘtirile zileiTaipeiul acuză Rusia că 'se pliază pe cererile Chinei' în privinţa...

Taipeiul acuză Rusia că ‘se pliază pe cererile Chinei’ în privinţa Taiwanului

Publicat:

Taiwanul a condamnat miercuri Beijingul şi Moscova pentru o declaraţie comună prin care insula este calificată parte “inalienabilă” a Chinei, acuzând Rusia că “se pliază pe cerinţele Chinei”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Ministerul Afacerilor Externe protestează solemn şi condamnă ferm guvernul expansionist autoritar (al Chinei), care continuă să facă declaraţii false pe scena internaţională pentru a denigra şi pentru a duce atingere suveranităţii ţării noastre”, a precizat Taiwanul într-un comunicat.

Citeşte şi: 19 funcţionari venezueleni au fost arestaţi într-o ‘cruciadă’ anticorupţie – Black News

Taipeiul a condamnat de asemenea “încercarea Rusiei de a se plia pe cerinţele Chinei pentru conspiraţia sa de agresiune şi de expansiune”.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit pe omologul său chinez Xi Jinping pentru două zile de discuţii, luni şi marţi. La finalul discuţiilor, cei doi lideri au semnat o declaraţie comună prin care se angajează să-şi aprofundeze parteneriatul strategic şi prin care se afirmă sprijinul Rusiei pentru China în chestiunea Taiwanului.


China revendică Taiwanul, insulă democrată şi autonomă, ca fiind o parte din teritoriul său pe care vrea să o recupereze, chiar şi prin forţă dacă va fi necesar.

În declaraţia comună, Rusia a reafirmat aderarea la principiul ‘O singură Chină’ susţinut de Beijing, calificând Taiwanul drept “parte inalienabilă a teritoriului chinez”, conform agenţiei de presă Xinhua.

Rusia “se opune oricărei forme de ‘independenţă a Taiwanului’ şi susţine ferm măsurile luate de China pentru a salva suveranitatea şi integritatea sa teritorială”, subliniază declaraţia.

Citeşte şi: Zelenski salută discuţiile ‘productive’ cu premierul japonez – Black News

Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei acţiuni militare a Chinei, iar invadarea Ucrainei de către Rusia a întărit temerile pe insulă că Beijingul ar încerca o ofensivă similară.

În ultimii ani, Beijingul şi-a intensificat presiunea militară, economică şi diplomatică asupra Taiwanului, organizând în 2022 exerciţii militare masive în jurul insulei care, conform Taipeiului, constituie pregătirea pentru o invazie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.