Taiwanul a detectat 37 de avioane militare chineze în jurul insulei

Publicat:

Peste 30 de avioane militare chineze au intrat în zona de apărare aeriană (ADIZ) a Taiwanului într-un interval de şase ore, a declarat joi Ministerul Apărării de la Taipei, potrivit AFP şi agerpres.

ADIZ este o zonă largă definită unilateral de ţări şi în care acestea cer ca aeronavele străine să se identifice, din motive de securitate naţională.


Citeşte şi: Cel mai mare ‘bancher subteran’ al traficanților de droguri din Europa a fost arestat în Grecia – Black News

Începând de joi ora locală 05:00 (miercuri 21:00 GMT), ”un total de 37 de avioane de luptă chineze” au pătruns în ADIZ în Taiwan, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării taiwanez, Sun Li-fang.

”Unele au continuat să zboare către Pacificul Occidental pentru antrenamente de recunoaştere pe distanţă lungă”, a precizat el.

Relaţiile dintre Beijing şi Taipei, ajunse la nivelul minim după venirea la putere în China a preşedintelui Xi Jinping în urmă cu 10 ani, s-au degradat în ultimii ani şi forţele chineze şi-au multiplicat incursiunile militare în jurul insulei Taiwan.

De la încheierea războiului civil chinez în 1949, China consideră Taiwanul drept o provincie pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său. Beijingul vizează această reunificare chiar folosind forţa militară dacă este necesar.

Citeşte şi: Procesul de aderare a Turciei la UE este în moarte clinică – Black News

Acest incident nu reprezintă cel mai mare număr de incursiuni chineze în zona de apărare aeriană taiwaneză; în 9 aprilie acest an, 45 de avioane militare chineze au intrat în zona respectivă.

Însă incursiunile de joi s-au produs într-un interval extrem de scurt, la doar o zi după încheierea primelor exerciţii comune ale gărzilor de coastă din SUA, Japonia şi Filipine în Marea Chinei de Sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.