StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul critică vehement incursiunile aeriene chineze în spaţiul său aerian

Taiwanul critică vehement incursiunile aeriene chineze în spaţiul său aerian

Publicat:

Administraţia separatistă din Taiwan a criticat vehement, sâmbătă, incursiunile aeriene chineze în spaţiul aerian taiwanez, catalogând activităţile militare ale Beijingului drept “agresiuni militare”, informează agenţia Reuters, potrivit  mediafax.

Conform Ministerului Apărării de la Taipei, avioane de vânătoare taiwaneze au interceptat vineri 38 de aeronave militare chineze. Sistemele antiaeriene din Taiwan au fost activate pentru monitorizarea avioanelor militare chineze.

Citește și : Mii de refugiaţi afgani se întorc acasă

“China a lansat în mod neraţional agresiuni militare, perturbând pacea regională”, a declarat sâmbătă premierul Taiwanului, Su Tseng-Chang.

China a trimis vineri în spaţiul aerian taiwanez 28 avioane de vânătoare J-16, şase de tip Suhoi Su-30, două bombardiere nucleare H-6, precum şi două avioane antisubmarin. Avioanele chineze au survolat Insulele Pratas şi Canalul Bashi, dintre Taiwan şi Filipine, o zonă disputată din Marea Chinei de Sud.


Incidentele au avut loc de Ziua Naţională a Chinei şi intervin după o serie de exerciţii aeriene şi navale efectuate de armata chineză în apropierea Taiwanului.

Beijingul contestă vehement Administraţia proindependenţă din Taiwan, teritoriu care este oficial parte a Chinei. Administraţia de la Beijing a avertizat că va trimite armata în Taiwan dacă sunt continuate acţiunile separatiste.

Citește și : SUA limitează expulzările de imigranţi ilegali

Statele Unite au relaţii neoficiale cu Administraţia proindependenţă din Taiwan şi tocmai au aprobat vânzarea unor sisteme antiaeriene în valoare de 750 de milioane de dolari, spre furia Beijingului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.