StiripesurseȘtirile zileiTaiwanul, 'perplex' după ce candidatul opoziţiei la prezidenţialele din Paraguay a...

Taiwanul, ‘perplex’ după ce candidatul opoziţiei la prezidenţialele din Paraguay a criticat relaţiile diplomatice cu Taipei

Publicat:

Taiwanul şi-a declarat joi ‘perplexitatea’ după ce principalul candidat prezidenţial al opoziţiei din Paraguay a pus la îndoială beneficiile menţinerii relaţiilor diplomatice cu Taipei, la doar o lună după ce o altă ţară din America Latină, Honduras, a rupt relaţiile diplomatice cu insula pentru a stabili legături cu Beijingul, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Efrain Alegre, care conduce coaliţia de centru-stânga Concertacion Nacional, se află umăr la umăr în sondaje cu Santiago Pena, candidatul formaţiunii conservatoare de guvernământ, Partidul Colorado, înaintea alegerilor ce vor avea loc în Paraguay la sfârşitul lunii.

Citeşte şi: Fostul preşedinte peruan va fi închis în SUA înainte de extrădare – Black News

Alegre a criticat relaţiile diplomatice actuale ale Paraguayului cu Taiwan, ce datează de peste 60 de ani şi despre care a spus că nu aduc beneficii suficiente ţării sale.

Vorbind cu reporterii la Taipei, ministrul de externe taiwanez Joseph Wu a afirmat că declaraţiile lui Alegre, ‘cu siguranţă, au provocat o anumită perplexitate’.


‘Însă colegii noştri din Paraguay au relaţii foarte apropiate cu partidele politice, echipele şi candidaţii’, a adăugat el.

‘Paraguayul are o relaţie îndelungată cu noi, iar această relaţie este şi foarte stabilă. Vom face tot ce putem pentru a menţine relaţiile diplomatice cu Paraguayul’, a mai spus ministrul taiwanez.

Paraguayul este una din cele doar 13 ţări care păstrează relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, iar China îşi intensifică eforturile de a-i atrage de partea sa pe aliaţii rămaşi ai Taipeiului.

Hondurasul a renunţat la relaţiile cu Taipei luna trecută în favoarea celor cu Beijingul.

În Paraguay, ambii candidaţi prezidenţiali se află sub presiunea de a reduce deficitul bugetar, de 3% din PIB anul trecut, fie prin reduceri de cheltuieli, fie prin creşterea impozitelor în agricultură, principalul motor al acestei ţări fără ieşire la mare.

Citeşte şi: Ungaria va permite tranzitul cerealelor din Ucraina dar îşi va proteja fermierii – Black News

Paraguayul este al şaselea producător mondial de soia, cea mai mare parte a producţiei mergând spre export, şi un furnizor important de carne de vită, însă relaţiile diplomatice cu Taiwanul i-au închis uşile cu China, un cumpărător major.

‘Vom rezolva aceasta pe baza intereselor naţionale şi, desigur, pe baza alianţelor noastre în politica internaţională. Relaţia actuală este insuficientă, avem o opinie critică faţă de ceea ce avem astăzi’, a spus Alegre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.