Întreaga lume studiază războiul din Iran pentru a trage lecții strategice pe termen lung, iar China cu siguranță o face. Care sunt posibilele concluzii pe care le trage China provizoriu, având în vedere că războiul nu s-a încheiat încă? Una a fost poate întrezărită dintr-un mic, imperceptibil semnal simbolic, atunci când fatidicul 2027, mult timp semnalat ca anul în care trebuie realizată reunificarea cu Taiwanul, a dispărut din anumite documente de propagandă chineze. Această dată nu a avut niciodată o semnificație atât de convingătoare, cum i s-a atribuit uneori. Însă, ar putea fi un semnal că, în fața demonstrației de eficiență și putere a Pentagonului în Golf, China nu se simte încă pregătită să invadeze Taiwanul, scrie CORRIERE DELLA SERA, potrivit stiripesurse.ro.
Mai ales că Xi Jinping își decapitează forțele armate de acasă de ani de zile, eliminând generali nepopulari sau de neîncredere. Dar există o altă lecție de natură diferită, pe care strategii chinezi o trag probabil din războiul din Iran, și privește strâmtoarea Ormuz. Este vorba despre rolul strategic pe care blocarea unei strâmtori l-a jucat întotdeauna de-a lungul istoriei, încă din vremea lui Tucidide, Dardanelele dintre Marea Neagră și Marea Mediterană, sau Bab el Mandeb, cealaltă strâmtoare strategică pe care teroriștii Houthi amenință să o blocheze în Marea Roșie. Ce concluzie ar putea trage China din toate acestea? Aceea de a se retrage la o strategie care nu este strict militară sau războinică, pentru a strangula Taiwanul și a-l supune stăpânirii guvernului său? Să ne imaginăm – și acesta este un scenariu pe care mai mulți experți l-au dezvoltat în ultimele săptămâni – că China declară că, din moment ce Taiwanul face parte din teritoriul său, aceasta a fost doctrina oficială a Beijingului din 1949, de acum înainte toate navele care intră sau ies din Taiwan, prin urmare, pentru a importa energie esențială pe acea insulă sau pentru a exporta microcipuri semiconductoare esențiale pentru noi, pentru industria noastră, toate aceste nave să fie supuse inspecției vamale din partea Marinei și Pazei de Coastă chineze și poate chiar plății unor taxe vamale.
Această măsură simplă, care ar fi prezentată ca o măsură administrativă și nu ca o agresiune militară, ar putea supune Taiwanul unui șantaj fatal și ar putea pune restul lumii, Occidentul, în fața perspectivei unei crize și mai grave – deficitul de semiconductori, chiar mai gravă decât această criză a petrolului pe care o trăim în Ormuz.
