StiripesurseȘtirile zileiTalibanii afgani au început să utilizeze drone de amatori pentru bombardamente

Talibanii afgani au început să utilizeze drone de amatori pentru bombardamente

Publicat:

Talibanii au început recent să utilizeze drone de amatori pentru a bombarda forţele guvernamentale afgane, a declarat luni şeful serviciilor de informaţii în faţa parlamentului la Kabul, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În unele incidente, talibanii au recurs la drone. Le-au utilizat în provinciile Paktia (est) şi Kunduz (nord). Dar nu sunt multe”, a explicat Ahmad Zia Siraj, şeful Direcţiei naţionale a securităţii (NDS), răspunzând la întrebările deputaţilor.

Citește și : Primul vaccin anti-COVID va ajunge în Italia la sfârșitul lui ianuarie

Dispozitivele utilizate de insurgenţi sunt “drone cu cameră”, cum oricine poate achiziţiona din comerţ, care sunt apoi modificate pentru a lansa bombe, a adăugat Siraj.

NDS îşi doreşte să obţină interzicerea importului lor în Afganistan, a precizat el.


La sfârşitul lui octombrie, media au relatat că au fost utilizate drone pentru a bombarda reşedinţa guvernatorului provinciei Kunduz.

Dacă această tehnică este nouă în arsenalul talibanilor, gruparea Stat Islamic (SI) a utilizat din 2016 în Irak şi în Siria avioane telecomandate şi drone de amatori ca armă de război.

SI este activă în Afganistan din 2015, unde efectuează operaţiuni de multe ori sângeroase. Gruparea jihadistă a revendicat mai multe atacuri în capitală în ultimele săptămâni, împotriva unui centru educaţional în octombrie (24 de morţi), a Universităţii din Kabul la începutul lui noiembrie (22 morţi) şi tiruri cu rachete sâmbătă, soldate cu zece morţi.

Responsabili ai guvernului afgan i-au acuzat de fiecare dată pe talibani sau pe aliaţii lor că sunt responsabili, ceea ce aceştia au negat.

Citește și : Comisia Europeană avertizează Franța: Jurnaliştii trebuie să-şi facă munca LIBER!

Violenţele s-au înmulţit în întreaga ţară în ultimele luni, în pofida convorbirilor în curs între Kabul şi insurgenţi de la 12 septembrie la Doha, unde progresele sunt lente.

SUA au anunţat săptămâna trecută retragerea până la jumătatea lui ianuarie a circa 2.000 de soldaţi din Afganistan, accelerând astfel calendarul stabilit în urma unui acord semnat în februarie la Doha între Washington şi talibani şi care prevedea retragerea completă a trupelor până la jumătatea lui 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.