StiripesurseȘtirile zileiTalibanii ameninţă SUA: 'Veţi regreta în curând!'

Talibanii ameninţă SUA: ‘Veţi regreta în curând!’

Publicat:

Talibanii au avertizat marţi Statele Unite că ‘vor regreta în curând’ dacă vor abandona discuţiile privind retragerea trupelor lor din Afganistan, aşa cum a decis preşedintele Donald Trump, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Aveam două căi de a pune capăt ocupaţiei în Afganistan, cea a jihadului şi luptelor, şi cea a discuţiilor şi negocierilor. Dacă Trump vrea să stopeze discuţiile, o vom lua pe prima cale şi ei o vor regreta în curând’, a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Citeşte şi: Trei membri ai echipajului de pe cargoul eşuat în Atlantic au fost salvaţi (VIDEO)

Preşedintele american a declarat luni că, în ce-l priveşte, negocierile cu talibanii ‘sunt moarte’, după ce sâmbătă seara anunţase anularea unei întâlniri secrete prevăzute la Camp David cu talibanii pentru finalizarea unui acord negociat de peste un an.

Trump şi-a motivat decizia prin moartea unui militar american într-un atentat sinucigaş la Kabul, revendicat de talibani.


Duminică, aceştia au avertizat că ‘America va suferi mai mult decât oricare alta, credibilitatea sa va fi afectată (…) pierderile sale umane şi financiare vor creşte’.

Citeşte şi: Boris Johnson IGNORĂ legea şi nu va cere o nouă amânare a Brexitului

În acelaşi timp, mişcarea autointitulată Emiratul Islamic din Afganistan a părut să mizeze pe o nouă schimbare de poziţiei a preşedintelui american şi o revenire a Washingtonului la masa negocierilor, pentru a pune capăt unul conflict care durează de peste 18 ani.

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, nu a exclus duminică o reluare a discuţiilor, cu condiţia ca insurgenţii să-şi ‘schimbe atitudinea’ şi să ‘confirme angajamentele luate’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor – declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectura...

Deputatul Costiuc denunță reangajarea polițistului implicat în incidentul de la IP. Cernăuțeanu neagă

Un polițist demis după ce a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi revenit în...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.