StiripesurseȘtirile zileiTalibanii anunţă moartea liderului Haqqani

Talibanii anunţă moartea liderului Haqqani

Publicat:

Talibanii afgani au anunţat moartea, după o lungă boală, a lui Jalaluddin Haqqani, liderul unei reţele insurgente care luptă împotriva forţelor NATO din Afganistan, a anunţat marţi centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Aşa cum, atunci când era tânăr şi sănătos, el a îndurat mari încercări pentru religia lui Allah, la fel a înfruntat în ultimii ani o lungă boală”, arată un comunicat al talibanilor afgani, citat de SITE.

Citeşte şi: Incendiu puternic la o şcoală primară din Londra

Jalaluddin Haqqani a fondat în anii 1980 reţeaua cu acelaşi nume, pentru a lupta contra prezenţei URSS în Afganistan, şi care a primit ajutor din partea Statelor Unite şi a Pakistanului.

Conform Reuters, Haqqani a cedat în urmă cu câţiva ani conducerea operaţională a grupării către fiul său Sirajuddin Haqqani, în prezent şef adjunct al talibanilor afgani.


Jalaluddin Haqqani, aminteşte EFE, a ocupat funcţia de ministru în guvernul taliban din Afganistan între 1996-2001. Trei din cei zece copii ai săi au fost ucişi în atacuri americane cu drone iar un al patrulea şi-a pierdut viaţa într-un schimb de focuri la Islamabad.

Vezi şi: Măcel în Mexic. Şeful trupelor speciale a fost asasinat la Guadalajara – FOTO

Despre reţeaua Haqqani, inclusă de SUA din 2012 pe lista neagră a organizaţiilor teroriste, se crede că, cu conducerea sa ascunsă în Pakistanul vecin, a fost responsabilă de unele dintre cele mai grave atacuri din ultimii ani din Kabul.

Guvernul afgan a învinuit reţeaua Haqqani pentru atentatul cu un camion-bombă de la intrarea în zona diplomatică a capitalei, din mai 2017, soldat cu moartea a peste 150 de oameni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Semnalele discrete prin care pisica poate ascunde o afecțiune gravă

Pisicile au tendința de a ascunde problemele de sănătate, iar schimbările aparent minore de comportament pot indica afecțiuni care necesită intervenție medicală. Medicii veterinari atrag...

Kaylee Hottle, cunoscută pentru rolul din ‘Godzilla’, a murit într-un accident de mașină la 18 ani

Kaylee Hottle, o actriță surdă cunoscută pentru rolul său principal din filmele „Godzilla”, a murit într-un accident de mașină la doar 18 ani. Viteza...

Penélope Cruz și Javier Bardem revin împreună în ‘Bunker’, selectat la Veneția

Penélope Cruz și Javier Bardem vor concura pentru Leul de Aur la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția...

Un organ ignorat zeci de ani revine în atenția cercetătorilor. Legătura cu longevitatea

Timusul, o glandă puțin cunoscută aflată sub stern și în fața inimii, atrage din nou atenția oamenilor de știință, care cred că ar putea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.