StiripesurseȘtirile zileiTalibanii au omorât 13 persoane de etnie hazară în centrul...

Talibanii au omorât 13 persoane de etnie hazară în centrul Afganistanului (Amnesty International)

Publicat:

Militanţii talibani au omorât 13 persoane de etnie hazară, între care 11 foşti membri ai forţelor de securitate afgane şi doi civili, în provincia centrală Daikundi, pe 30 de august, a anunţat marţi organizaţia Amnesty International, preluată de dpa, potrivit agerpres

Nouă dintre foştii membri ai forţelor de securitate au fost ucişi după ce s-au predat talibanilor, a precizat organizaţia. Cei doi civili încercau să fugă.

Citește și : Fosta secretară dintr-un lagăr nazist, care fugise de instanţă, a fost repusă în libertate

Etnia hazară constituie a treia cea mai numeroasă minoritate din Afganistan şi reprezentanţii ei au fost persecutaţi de talibani în regimul anterior din a doua parte a anilor 1990.

“Aceste execuţii cu sânge rece sunt o nouă dovadă că talibanii comit aceleaşi abuzuri înfiorătoare pentru care au devenit notorii în cursul regimului lor anterior din Afganistan”, a subliniat Agnes Callamard, secretar general al AI.


Şeful poliţiei talibanilor din provincia Daikundi a negat că ar fi avut loc execuţii extrajudiciare, a menţionat organizaţia.

Citește și : Inundaţiile fac RAVAGII în Uganda! Peste 1.900 de oameni au rămas fără adăpost

Talibanii au preluat controlul în Daikundi pe 14 august. După căderea Kabulului, la 15 august, talibanii au anunţat o “amnistie” generală pentru toţi funcţionarii guvernamentali, dar ulterior au fost raportate numeroase execuţii extrajudiciare în diferite părţi ale ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Razii pe râul Prut pentru combaterea pescuitului ilegal

Inspectorii de mediu din Ungheni, în comun cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare, au desfășurat razii de prevenire și combatere a pescuitului...

Militarul rănit în timpul instruirilor va fi operat. În ce stare se află

Starea generală a militarului rănit, în această după-amiază, de către un coleg în timpul instruirilor,  este satisfăcătoare. Potrivit doctorilor, el este conștient și se...

Putin convoacă alegeri legislative pe 20 septembrie

Președintele rus Vladimir Putin a convocat alegeri legislative pe 20 septembrie în contextul scăderii continue a popularității sale și a partidului Kremlinului, Rusia Unită,...

Atenție! Escrocii telefonici își schimbă tactica

Escrocii telefonici nu mai pot fi recunoscuți doar după faptul că vorbesc în limba rusă. Metodele folosite de aceștia devin tot mai sofisticate. Infractorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.