StiripesurseȘtirile zileiTalibanii au percheziţionat casele mai multor jurnalişti

Talibanii au percheziţionat casele mai multor jurnalişti

Publicat:

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) a denunţat miercuri faptul că talibanii au percheziţionat locuinţele a patru jurnalişti şi anchetează informaţiile potrivit cărora alţi doi reporteri au fost agresaţi atunci când transmiteau de la un protest din oraşul afgan Jalalabad, transmite EFE, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, CPJ şi-a exprimat preocuparea cu privire la libertatea presei în Afganistan după sosirea la putere a talibanilor şi a cerut grupării insurgente să-şi înceteze imediat atacurile.

Citeşte şi: Biden vrea să menţină trupele americane în Afganistan – Black News

”Talibanii trebuie să înceteze să mai percheziţioneze locuinţele jurnaliştilor, trebuie să se angajeze să pună capăt recurgerii la violenţă împotriva lor şi trebuie să le permită să acţioneze liber şi fără interferenţe”, a declarat coordonatorul pentru Asia al CPJ, Steven Butler, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit CPJ, talibanii au percheziţionat locuinţele a trei angajaţi afgani ai televiziunii germane Deutsche Welle şi a unui jurnalist şi interpret care a lucrat pentru americanul Wesley Morgan, care din 2007 a transmis informaţii despre conflictul din Afganistan pentru mai multe publicaţii, inclusiv pentru The Washington Post.


Cei patru jurnalişti s-au ascuns de teama represaliilor din partea talibanilor. În cazul angajaţilor Deutsche Welle, Ministerul de Externe german acţionează pentru a-i scoate din Afganistan împreună cu familiile lor.

Totodată, CPJ anchetează unele informaţii conform cărora doi reporteri au fost agresaţi în timp ce transmiteau de la un protest din Jalalabad, capitala provinciei orientale Nangarhar. În timpul protestului, talibanii s-au confruntat cu sute de persoane care cereau menţinerea drapelului naţional şi refuzau înlocuirea sa cu steagul insurgenţilor.

Marţi, în prima conferinţă de presă de la preluarea puterii în Afganistan, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a promis că presa va putea continua să-şi desfăşoare activitatea într-un mod ”liber şi independent”, dar a precizat totuşi că jurnaliştii vor trebui să ţină cont de ”valorile islamice” în relatările lor.

Când a guvernat Afganistanul între anii 1996-2001, regimul taliban a restrâns libertatea presei şi a interzis toate mijloacele de comunicare în masă cu excepţia postului Radio Sharia, care transmitea exclusiv propagandă şi emisiuni religioase.

Citeşte şi: Diplomaţii americani din Berlin suferă de sindromul Havana – Black News

Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) s-a declarat foarte sceptică în ceea ce priveşte garanţiile oferite de talibani şi a cerut Consiliului de Securitate al ONU să organizeze o reuniune de urgenţă pentru a găsi soluţii de a-i proteja pe jurnalişti şi meseria lor în această ţară asiatică.

În prezent, în Afganistan sunt înregistrate opt agenţii de presă, 52 de posturi de televiziune, 165 de posturi de radio şi 190 de publicaţii (ziare, săptămânale, publicaţii cu apariţie lunară) cu un efectiv de 12.000 de jurnalişti. În mass media din Afganistan lucrează 1.741 de femei, din care 764 sunt de profesie jurnalişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.