StiripesurseȘtirile zileiTalibanii avertizează vecinii Afganistanului să nu accepte baze americane pe teritoriile...

Talibanii avertizează vecinii Afganistanului să nu accepte baze americane pe teritoriile lor

Publicat:

Talibanii au cerut miercuri ţărilor vecine Afganistanului să nu accepte ca Statele Unite să construiască baze pe teritoriile lor, avertizând că luptătorii lor vor reacţiona în faţa ‘unei astfel de greşeli istorice’, transmite AFP, potrivit agerpres.

Informaţii publicate în ultimele zile în media afgane susţin că Statele Unite vor să dispună de o bază în regiune, care să le permită să intervină în viitor în Afganistan în caz de nevoie.

Citeşte şi: Preoţii iezuiţi au abuzat sexual zeci de minori în Chile – Black News

‘Cerem urgent ţărilor vecine să nu permită acest lucru nimănui’, afirmă talibanii într-un comunicat.

‘Dacă o asemenea decizie ar fi luată, ar fi o gravă greşeală istorică (…) şi mujahedinii afgani nu ar rămâne tăcuţi în faţa unei astfel de provocări’, avertizează ei.


‘Am repetat de nenumărate ori că teritoriul nostru nu va fi utilizat împotriva securităţii altor ţări şi ne aşteptăm ca, în mod similar, celelalte state să nu permită ca teritoriul şi spaţiul lor aerian să fie folosit contra noastră’, adaugă talibanii în comunicat.

Mai mulţi dintre vecinii Afganistanului au autorizat armata americană, la începutul anilor 2000, să le utilizeze bazele aeriene pentru operaţiunile în această ţară.

Miercuri, ministrul pakistanez de externe, Shah Mehmood Qureshi, a respins în Senat informaţiile apărute în mai multe media despre un nou acord militar cu Statele Unite.

‘Aceste informaţii nu au niciun fundament. Pakistanul, sub autoritatea lui Imran Khan (premierul ţării – n.red.) nu-i va autoriza niciodată pe americani să dispună de o bază pe teritoriul nostru’, a spus el.

SUA şi talibanii au semnat în februarie 2020, în Qatar, un acord istoric ce prevede retragerea trupelor străine din Afganistan.

Citeşte şi: Comisia Europeană îşi ÎNCHIDE jumătate din clădirile de birouri aflate la Bruxelles – Black News

Washingtonul trebuie să-şi retragă cei 2.500 de militari încă prezenţi în Afganistan până la 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 2001 care au provocat invazia americană şi cel mai lung război în care au fost implicate Statele Unite.

Între timp, negocierile de pace între guvernul de la Kabul şi talibani sunt într-un punct mort, iar violenţele înregistrează o recrudescenţă în Afganistan.

Anunţul retragerii americane a amplificat temerile a numeroşi afgani că talibanii vor reveni la putere şi vor impune acelaşi regim fundamentalist ca în perioada în care au condus ţara, între 1996 şi 2001.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Adrian Veştea – premier desemnat în România: ‘Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică’

Premierul desemnat Adrian Veştea a transmis că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, mulţumindu-i preşedintelui Nicuşor Dan pentru încrederea acordată. "Îmi asum...

Elon Musk a ajuns primul trilionar din lume

Puțini lideri din lumea afacerilor s-au integrat atât de profund în cultura populară precum Elon Musk, antreprenorul ambițios care a devenit o figură centrală...

Pentru astăzi sunt prognozate ploi în nord și temperaturi de până la +26°C

Meteorologii prognozează pentru duminică, 14 iunie, averse cu descărcări electrice în nordul R. Moldova și cer noros în centrul și sudul țării. Maximele termice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.