StiripesurseȘtirile zileiTalibanii cer discuţii directe cu americanii

Talibanii cer discuţii directe cu americanii

Publicat:

Talibanii afgani au cerut marţi americanilor “să discute direct” cu reprezentanţii lor în Qatar în ajunul unei conferinţe regionale de pace la Kabul, relatează AFP, conform agerpres.

Este prima dată în mai mult de doi ani când insurgenţii arată că sunt dispuşi să participe la discuţii pentru a pune capăt conflictului începând din 2001 cu Statele Unite, după o serie de atentate mortale asupra civililor la Kabul, comise la sfârşitul lunii ianuarie.

Citeşte şi: Armistiţiul decretat de Putin în Ghouta de Est a intrat în vigoare

“Biroul politic al Emiratul islamic Afganistan (denumirea oficială a mişcării talibane) îi cheamă pe responsabilii americani să discute direct pentru o soluţionare paşnică a problemei afgane’, au scris pe site-ul lor talibanii, care au începând din 2013 o reprezentanţă la Doha.

Din martie 2016, talibanii au refuzat oficial orice participare la discuţii de pace, respingând ofertele guvernului de dialog “atât timp cât nu se va termina ocupaţia străină” a Afganistanului.


Kabulul găzduieşte miercuri a doua conferinţă “Procesul de la Kabul”, reunind reprezentanţi din 25 de ţări ale regiunii, dintre care India şi Pakistan, acuzat de sprijinirea insurgenţilor, precum şi Statele Unite şi “trei organizaţii internaţionale inclusiv ONU”, potrivit Ministerului Afacerilor Externe afgan.

Preşedintele Ashraf Ghani a promis să anunţe un “plan de pace” cu această ocazie.

Prima reuniune a avut loc în iunie anul trecut, fără rezultate notabile.

Citeşte şi: Un înalt oficial britanic dă asigurări românilor din UK: ‘Drepturile vă vor fi respectate!’

Talibanii nu menţionează deloc această conferinţă, la care ei nu participă, dar propun să trateze direct cu americanii, ignorând guvernul afgan pe care l-au considerat întotdeauna o “marionetă”.

“Dacă americanii vor accepta cerinţele legitime ale poporului afgan şi îşi exprimă propriile cereri şi preocupări printr-un canal paşnic, aceasta ar ajuta la găsirea unei soluţii”, afirmă ei.

Talibanii au adresat recent o scrisoare deschisă “poporului american şi Congresului” pentru a explica că ”războiul nu este alegerea” lor, ci le-a fost ”impus”, cerând o soluţie paşnică a conflictului.

“Acum trebuie să se stabilească de către americani şi aliaţii lor că problema afgană nu poate fi rezolvată militar”, insistă ei marţi. “Strategiile militare testate timp de şaptesprezece ani doar vor intensifica şi prelungi războiul. Şi nu este în interesul nimănui”, au mai scris ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.