Talibanii fac apel la comunitatea internaţională să-şi intensifice ajutorul pentru Afganistan

Publicat:

Un purtător de cuvânt al talibanilor din oraşul Kunduz din nordul Afganistanului a făcut apel la comunitatea internaţională să-şi intensifice asistenţa pentru această ţară, insistând că militanţii islamişti instalaţi la putere în august nu sunt terorişti, relatează duminică dpa, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt, Matiullah Ruhani, a explicat pentru dpa că ajutorul poate veni sub formă de investiţii, proiecte de reconstrucţie sau “orice fel de suport umanitar pentru guvernul sau cetăţenii Afganistanului”. Talibanii ar fi foarte recunoscători pentru acest ajutor, a adăugat el.


Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Purtătorul de cuvânt a criticat pe de altă parte comunitatea internaţională pentru că a susţinut timp de 20 de ani ceea ce el a calificat drept un “guvern corupt”, punând în schimb capăt ajutorului după venirea talibanilor la putere şi sfârşitul retragerii forţelor internaţionale.

Talibanii au adus pacea în Afganistan, a subliniat el. “Nu suntem terorişti”, a mai spus Ruhani.

Guvernele de pe plan internaţional analizează cum să abordeze relaţia cu talibanii, având în vedere prestaţia acestora în ce priveşte respectarea drepturilor omului, dar ţinând cont şi de dezastrul umanitar din Afganistan. În perioada anterioară când s-au aflat la putere, între 1996 şi 2001, gruparea militantă a impus un mod de viaţă bazat pe normele islamice stricte şi le-a interzis, între altele, femeilor şi fetelor să lucreze şi să meargă la şcoli.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

Ruhani a refuzat să comenteze în legătură cu controversatele politici ale talibanilor cu privire la femei, invitându-i pe ziarişti să întrebe acest lucru guvernul de tranziţie de la Kabul. El a asigurat însă că talibanii îi respectă pe toţi cetăţenii, în egală măsură pe femei şi pe bărbaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.