StiripesurseȘtirile zileiTalibanii i-au luat la bătaie pe jurnaliştii prezenţi la un miting...

Talibanii i-au luat la bătaie pe jurnaliştii prezenţi la un miting al femeilor

Publicat:

Mai mulţi jurnalişti au fost bătuţi de talibani pentru a-i împiedica să acopere mediatic o manifestaţie a femeilor joi în centrul capitalei afgane Kabul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acest grup de aproximativ 20 de femei a putut defila în mod excepţional în centrul capitalei afgane timp de peste o oră şi jumătate pentru a-şi apăra dreptul la studii şi muncă, fără ca participantele să fi fost lovite sau arestate de către talibanii prezenţi.

Citeşte şi: NATO are un plan pentru descurajarea ameninţării ruse – Black News

În paltoane şi pantaloni, cu eşarfe colorate, manifestantele au scandat ‘Şomaj, sărăcie, foamete!’ şi ‘Noi vrem să muncim!’, cerând redeschiderea şcolilor pentru fete.

Participantele la acţiunea de protest, încadrate în anumite momente foarte strâns de forţele de securitate talibane, au agitat mici pancarte de dimensiunea unor foi A4 pe care se putea citi ‘nu avem dreptul la muncă’.


Precedenta manifestaţie a femeilor afgane, la 30 septembrie, a fost dispersată în doar câteva minute de către forţele talibane.

În schimb, reprezentanţii mass-media prezenţi au fost împiedicaţi să se apropie, să fotografieze sau să filmeze grupul de manifestante, fiind respinşi cu violenţă de către talibani.

Printre aceştia, un jurnalist a fost lovit cu patul armei, fiind îndepărtat cu lovituri de picioare, în timp ce unul dintre talibani a proferat ameninţări la adresa sa. Unii dintre talibani erau înarmaţi cu puşti de asalt AK-47 şi M-16.

Femeile care au manifestat nu au fost atacate fizic în timpul marşului, dar de mai multe ori talibanii au încercat să le oprească, inclusiv verbal. Într-un final, ele au decis să se disperseze şi niciuna nu a fost arestată, a indicat o organizatoare pentru AFP.

Citește și: EXPLOZII puternice la o bază militară americană din Siria – Black News

‘Aceasta este situaţia, talibanii nu respectă pe nimeni, nici pe jurnalişti, nici pe localnici, nici pe străini şi nici pe femei’, a declarat agenţiei franceze de presă Zahra Mohammadi, una dintre organizatoarele manifestaţiei.

‘Mesajul meu către toate fetele din această ţară este: “Nu vă fie teamă de talibani şi, chiar dacă familia nu vă lasă să ieşiţi din casă, nu vă fie teamă, ieşiţi în stradă, veniţi, faceţi sacrificii, luptaţi pentru drepturile voastre, trebuie să facem astfel ca lucrurile să se schimbe pentru generaţia următoare”‘, şi-a îndemnat conaţionalele această militantă pentru drepturile femeilor din Afganistan. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.