StiripesurseȘtirile zileiTalibanii îi ameninţă pe americani: 'Veţi suporta consecinţele dacă nu plecaţi!'

Talibanii îi ameninţă pe americani: ‘Veţi suporta consecinţele dacă nu plecaţi!’

Publicat:

Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi se vor confrunta cu “consecinţe” dacă îşi amână plecarea din Afganistan, programată pentru 31 august, pentru a continua evacuările din Kabul, a declarat luni un purtător de cuvânt al talibanilor pentru canalul de televiziune Sky News, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Este o linie roşie. Preşedintele Biden a anunţat că (Statele Unite) îşi vor retrage toate forţele armate până pe 31 august. Deci, dacă îşi prelungesc (prezenţa), înseamnă că prelungesc ocupaţia, ceea ce nu este necesar”, a declarat purtătorul de cuvânt Suhail Shaheen.

Citește și: Olaf Scholz apără misiunea Bundeswehr-ului în Afganistan – Black News

“Dacă SUA sau Marea Britanie cer mai mult timp pentru a continua evacuările, răspunsul este nu. În caz contrar, vor exista consecinţe”, a adăugat el. “Acest lucru va crea neîncredere între noi. Dacă intenţionează să continue ocupaţia, acest lucru va provoca o reacţie”, a mai spus Suhail Shaheen.

De asemenea, talibanii nu vor anunţa formarea unui guvern în Afganistan atât timp cât soldaţii americani rămân pe teritoriul său, au declarat luni pentru AFP două surse din cadrul mişcării islamiste.


“S-a decis ca formarea guvernului … să nu fie anunţată atât timp cât un singur soldat american va mai fi prezent în Afganistan”, a spus una dintre aceste surse, informaţie confirmată de cea de-a doua sursă.

Citeşte şi: Biden speră că evacuarea din Afganistan să se încheie până la 31 august – Black News

Sub presiunea aliaţilor săi, preşedintele american Joe Biden a lăsat deschisă posibilitatea menţinerii unor soldaţi în Afganistan după 31 august, în condiţiile în care de la preluarea conducerii de către talibani la mijlocul lunii august mii de familii s-au adunat lângă Aeroportul Internaţional Kabul pentru a încerca să părăsească ţara înainte de această dată.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat luni că Regatul Unit intenţionează să pledeze marţi pe lângă Statele Unite, cu ocazia unui summit virtual G7 dedicat Afganistanului, pentru o continuare a operaţiunilor de evacuare după data de 31 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvern nou, dar scaunele puţin mai vechi: VIDEO Precizări privind mobilierul schimbat din sala de ședințe

Guvernul Republicii Moldova respinge informațiile potrivit cărora Executivul și-ar fi reînnoit mobilierul din sala de ședințe, precizând că nu au fost comandate sau procurate...

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.