StiripesurseȘtirile zileiTalibanii ÎNCHID saloanele de înfrumuseţare din Afganistan

Talibanii ÎNCHID saloanele de înfrumuseţare din Afganistan

Publicat:

Administraţia talibană din Afganistan a ordonat închiderea saloanelor de înfrumuseţare în decurs de o lună, a anunţat Ministerul pentru Prevenirea Viciilor şi pentru Propagarea Virtuţilor, cea mai recentă dintr-o serie de măsuri care vizează reducerea accesului la locurile publice pentru femeile afgane, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Termenul limită pentru închiderea saloanelor de înfrumuseţare pentru femei este de o lună”, a declarat marţi Mohammad Sadiq Akif, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Prevenirea Viciilor şi pentru Propagarea Virtuţilor.

Citeşte şi: Şeful CIA: ‘Nemulţumirea faţă de război va continua să-i roadă pe liderii ruşi’ – Black News

Guverne străine şi oficiali ai ONU au condamnat restricţiile tot mai mari care vizează femeile de la întoarcerea la putere a talibanilor în 2021, ca urmare a retragerii forţelor coaliţiei internaţionale din Afganistan.

Anul trecut, autorităţile talibane au închis majoritatea liceelor de fete, le-au interzis femeilor afgane să studieze la universitate şi să lucreze pentru ONU şi agenţiile acesteia. De asemenea, a fost interzis accesul femeilor în numeroase locuri publice, inclusiv în centre spa, săli de sport şi parcuri.


Saloanele de înfrumuseţare au apărut în Kabul şi în alte oraşe afgane imediat după alungarea talibanilor de la putere la sfârşitul lui 2001, la câteva săptămâni după atacurile teroriste din 11 septembrie din Statele Unite.

Citeşte şi: ‘Vaticanul’ Bisericii ortodoxe va fi sigilat, fiind acuzat că ar fi pro-rus – Black News

Multe au rămas deschise după revenirea islamiştilor la putere în urmă cu doi ani, însă cu firmele şi ferestrele acoperite, oferind locuri de muncă femeilor şi servicii clientelor lor.

Guvernele occidentale şi organizaţiile internaţionale au avertizat că restricţiile care vizează femeile în Afganistan împiedică orice posibil progres către recunoaşterea internaţională a guvernului taliban. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chișinăul va avea o linie de sortare a deșeurilor

Reprezentanții Î.M. Regia „Autosalubritate”, împreună cu echipa Unității de Implementare a Proiectului municipal „Deșeuri Solide Chișinău”, au efectuat o vizită de lucru la Istanbul,...

Geniștii intervin la Leova. Un obuz a fost descoperit în timpul unor lucrări

Un obuz din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit la Leova. La fața locului intervin toate serviciile speciale. Citește și: Tragedie la...

CFM scoate la licitație mai multe locomotive

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță licitație. Citește și: Ioniță: Exporturile revin peste pragul simbolic de 4 miliarde de dolari La data de 30...

Ioniță: Exporturile revin peste pragul simbolic de 4 miliarde de dolari

După o perioadă dificilă de 2 ani și 3 luni, exporturile Republicii Moldova, calculate în valoare anuală, au depășit din nou pragul de 4...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.