StiripesurseȘtirile zileiTalibanii interzic femeilor afgane angajate de ONU să lucreze la nivel...

Talibanii interzic femeilor afgane angajate de ONU să lucreze la nivel naţional

Publicat:

Talibanii au emis un “ordin” prin care se interzice femeilor afgane angajate de ONU, până acum ferite de astfel de restricţii, să lucreze oriunde în Afganistan, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al ONU, denunţând o decizie “inacceptabilă şi sincer de neconceput”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Misiunea Naţiunilor Unite în ţară (Manua) a indicat în cursul zilei că angajatele afgane ale ONU, scutite până acum de acest tip de măsuri restrictive, au fost împiedicate să lucreze în provincia Nangarhar, estul Afganistanului.

Citește și : Trump s-a prezentat la Parchetul din Manhattan şi urmează să fie prezentat instanţei

“Ni s-a spus prin diferite canale că interdicţia se aplică întregii ţării”, a spus Stéphane Dujarric, în timp ce misiunea Naţiunilor Unite în ţară a indicat în cursul zilei ca angajatele ONU au fost împiedicate să lucreze într-un provincie din estul ţării.

Afganistanul se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare de pe planetă: mai mult de jumătate din cei 38 de milioane de locuitori se confruntă cu insecuritate alimentară acută şi trei milioane de copii sunt expuşi riscului de malnutriţie.


Citește și : Casa Albă: Cazul Trump ‘nu este o prioritate’ pentru preşedintele Biden

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.