StiripesurseȘtirile zileiTalibanii resping acuzaţiile ONU potrivit cărora drepturile femeilor afgane au 'regresat'...

Talibanii resping acuzaţiile ONU potrivit cărora drepturile femeilor afgane au ‘regresat’ de la revenirea lor la putere

Publicat:

Talibanii au respins marţi acuzaţiile ONU potrivit cărora drepturile femeilor în Afganistan au “regresat” de la revenirea lor la putere, şi au asigurat că “mii” de femei afgane lucrează în locuri de muncă publice, dar unele “acasă”, relatează France Presse, potrivit agerpres

Ei au explicat că angajatelor din mai multe ministere şi servicii publice nu li se permite să meargă la birou pentru a nu contraveni interpretării talibane a regulilor islamice privind separarea sexelor, dar că ele “continuă să fie plătite” rămânând la domiciliu.

Citește și : China şi Rusia vor să instaureze o nouă ordine mondială

Luni, un raportor special al ONU a denunţat în special “regresul semnificativ al drepturilor femeilor şi fetelor” de la revenirea la putere a talibanilor în august 2021.

Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (Manua) a acuzat de asemenea luni autorităţile talibane că intimidează şi hărţuiesc personalul de sex feminin care lucrează în ţară, în special după detenţia “temporară” a trei angajate pentru a le interoga.


Raportul Naţiunilor Unite este “părtinitor şi departe de a reprezenta realitatea”, a reacţionat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al regimului, Zabihullah Mujahid.

“Mii de femei lucrează în educaţie, învăţământ superior, sănătate”, a asigurat el. “Vieţile femeilor nu mai sunt ameninţate în Afganistan şi nimeni nu le dezonorează”, a adăugat el.

Şeful de cabinet al ministrului muncii şi afacerilor sociale, Sharafuddin Sharaf, a declarat marţi pentru AFP că “nicio singură funcţionară” nu a fost concediată de când talibanii au recăpătat puterea.

Cu toate acestea, a explicat el, angajatele mai multor ministere şi servicii publice unde măsurile de segregare între sexe nu au fost încă puse în aplicare nu au voie să vină la birourile lor.

“Femei şi bărbaţi care să lucreze împreună într-un birou, aşa ceva nu este posibil în sistemul nostru islamic”, a justificat el.

Acolo unde “nu este nevoie de ele”, colegii lor bărbaţi au “responsabilitatea de a le prelua munca”, a adăugat Sharaf.

“Totuşi, în majoritatea ministerelor, acolo unde este nevoie de ele, femeile lucrează”, a insistat el, fără a putea totuşi să precizeze numărul total al funcţionarelor.

Citește și : Recolta Ucrainei de porumb şi floarea soarelui este sub media din ultimii cinci ani

 

De la revenirea lor la putere, talibanii au impus reguli foarte stricte privind conduita femeilor, în special în viaţa publică.

Fundamentaliştii islamişti au închis şcolile secundare pentru fete în majoritatea provinciilor. De asemenea, au ordonat femeilor să se acopere complet în public, în mod ideal cu o burka.

Demonstraţiile sporadice ale femeilor au fost de asemenea dispersate cu forţa, în timp ce mai mulţi apărători ai drepturilor şi critici ai regimului au fost bătuţi şi arestaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a început achizițiile de gaze pentru sezonul rece

Energocom a început achiziția gazelor naturale necesare pentru sezonul rece 2026-2027 și anunță că o parte din cantitățile planificate au fost deja contractate. Până...

Ambasadorul R. Moldova la Moscova a fost convocat la MID

Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în...

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.