StiripesurseȘtirile zileiTalibanii vor permite evacuări și după 31 august

Talibanii vor permite evacuări și după 31 august

Publicat:

Talibanii vor permite tuturor cetățenilor străini și cetățenilor afgani cu autorizație de călătorie într-o altă țară să părăsească Afganistanul, potrivit unei declarații comune emisă de 90 de țări, printre care și România, informează mediafax.

“Am primit asigurări din partea talibanilor că tuturor cetățenilor străini și oricărui cetățean afgan cu autorizație de călătorie li se va permite să să se prezinte la punctele de plecare și să călătorească în afara țării”, arată declarația.

Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan

Documentul mai arată că documente de călătorie vor fi emise pentru afgani, care vor putea călători spre statele semnatare.

Declarația este semnată de 90 de state, printre care SUA, Franța, Italia, Marea Britanie și România, dar și de secretarul general al NATO și oficiali ai UE.


Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.