StiripesurseȘtirile zileiTânăra poetă afro-americană Amanda Gorman a făcut senzaţie la ceremonia de...

Tânăra poetă afro-americană Amanda Gorman a făcut senzaţie la ceremonia de învestitură a lui Biden

Publicat:

Îmbrăcată în galben şi cu părul coafat cu o coroniţă roşie, tânăra poetă Amanda Gorman a captivat publicul miercuri în cadrul ceremoniei de învestitură a lui Joe Biden, prin versurile sale care au făcut apel la unitate în SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În vârstă de numai 22 de ani, tânăra originară din Los Angeles a recitat un poem scris de ea, intitulat “The Hill We Climb”, o referire la dealul Capitoliului, unde susţinătorii lui Donald Trump au pătruns cu forţa în sediul Congresului pe 6 ianuarie.

Citește și : Donald Trump a plecat pentru ULTIMA DATĂ de la Casa Albă

Textul său, pe care l-a scris după asaltul asupra Capitoliului, evocă “o forţă care mai degrabă va zdruncina naţiunea noastră, decât să o divizeze”. “Acest efort aproape a reuşit/Dar dacă democraţia poate fi pentru moment întârziată, ea nu poate fi definitiv suprimată”, se mai menţionează în poem.

Cu o voce calmă, poeta şi-a recitat rimele, însoţite de mici mişcări, fără să se bâlbâie, deşi, ca şi Joe Biden, a avut probleme din acest motiv în copilărie. Este şi motivul pentru a se apuca de scris, pentru a compensa acest defect de vorbire.


Poeta s-a descris drept “o fată neagră slabă, descendentă a sclavilor, crescută de o mamă celibatară”, care acum “recită” în faţa unui preşedinte.

Un copil precoce, Amanda Gorman a primit primul premiu pentru poezie la 16 ani, a primit titlul de “cea mai bun tânără poetă a ţării” trei ani mai târziu, în timp ce studia sociologia la prestigioasa universitate Harvard.

Înaintea ei, alţi cinci poeţi, între care Robert Frost şi Maya Angelou, au participat la ceremonii de învestitură ale unor preşedinţi americani, dar niciunul dintre ei nu era atât de tânăr.

Citește și : Franța vrea controale sanitare la frontierele din interiorul UE

Potrivit presei americane, numele său a fost sugerat organizatorilor ceremoniei de Jill Biden, soţia celui de al 46-lea preşedinte, care a asistat la una dintre lecturile sale publice. Comanda lor, transmisă în decembrie, a fost ca ea să scrie “o odă pentru o Americă unită”, un ecou al discursului democratului.

Textul ei răspunde cerinţelor, fără a nega provocările preşedintelui. “Vom transforma această lume rănită în alta, minunată. Există întotdeauna lumină dacă suntem suficient de curajoşi pentru a o vedea. Măcar dacă am fi atât de curajoşi”, scrie poeta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Risc de toxiinfecții alimentare pe timp de caniculă

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) avertizează că temperaturile ridicate din sezonul estival favorizează înmulțirea rapidă a microorganismelor în produsele alimentare și îndeamnă organizatorii...

VIDEO Accident grav în centrul Capitalei

Un șofer a fost transportat la spital după ce automobilul pe care îl conducea a fost implicat într-un grav accident rutier produs ieri pe...

Peste 100 de motocicliști au fost sancționați în două zile

Polițiștii de patrulare au intensificat, în ultimele două zile, controalele în rândul motocicliștilor, în urma cărora au documentat 103 conducători de motociclete pentru diferite...

A început Campionatul de Box al Moldovei

Campionatul de Box al Republicii Moldova din 2026 pentru sportivi adulți a început joi la Chișinău. Sportivii vor concura la 10 categorii de greutate (50,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.