Ţări membre ale UE doresc o consolidare a frontierelor externe în faţa fluxurilor migratorii, acorduri cu terţe ţări

Publicat:

Cincisprezece ţări membre ale Uniunii Europene, între care România, au cerut vineri la Atena consolidarea frontierelor externe ale UE în faţa fluxurilor migratorii şi încheierea de acorduri cu terţe ţări pentru primirea de migranţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

La încheierea unei conferinţe privind controlul frontierelor, ţările participante au declarat că va fi interesant să se “exploreze posibilitatea” unor acorduri cu terţe ţări de-a lungul frontierelor externe ale UE şi dincolo de acestea.


Citește și : Adunarea Generală a ONU cere retragerea Rusiei din Ucraina

Uniunea Europeană studiază în prezent posibilitatea ca agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, Frontex, să acţioneze în terţe ţări pentru a descuraja migraţia.

Cele cincisprezece ţări s-au angajat să lucreze pentru “soluţii pentru ca o protecţie internaţională să fie acordată în terţe ţări”, potrivit unui comunicat.

“Pentru prima dată în istoria sa… UE intenţionează să încheie aceste acorduri cu ţări non-europene”, a postat pe Twitter eurodeputata Tineke Strik, din grupul Verzilor.

Negocieri sunt în derulare în special între UE şi Mauritania şi Senegal, a menţionat europarlamentara olandeză.

Acordurile ar permite Frontex să desfăşoare poliţişti de frontieră şi să îndeplinească misiuni de gestionare a frontierelor, a adăugat Tineke Strik.

Ţările participante, Austria, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România şi Slovacia au cerut, de asemenea, Comisiei Europene să acorde “un sprijin financiar adecvat” ţărilor membre în prima linie “pentru orice tip de infrastructură de protecţie a frontierelor, între care bariere”.

Ele au cerut, de asemenea, “mai multe posibilităţi de proceduri accelerate urmate de o respingere, în cazul unei cereri de azil nefondate”. Mai multe ţări, între care Austria şi Grecia, au cerut UE să finanţeze ridicarea de bariere la frontierele externe ale UE pentru a descuraja solicitanţii de azil.

Citește și : Zelenski este încrezător în victorie, dacă va primi în timp util asistenţa militară promisă de naţiunile occidentale

Dar Comisia Europeană a fost reticentă, declarând că “construirea de ziduri şi garduri cu sârmă ghimpată” nu este soluţia potrivită.

Atitudinea faţă de afluxul de migranţi s-a înăsprit în general în Europa din 2015-2016, când a primit peste un milion de refugiaţi, în special sirieni care au fugit din cauza războiului din ţara lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.