StiripesurseȘtirile zileiŢările în curs de de dezvoltare au emis obligaţiuni suverane cu...

Ţările în curs de de dezvoltare au emis obligaţiuni suverane cu o valoare record de 39 de miliarde de dolari, în două săptămâni

Publicat:

Ţările în curs de de dezvoltare au emis obligaţiuni internaţionale cu o valoare record de 39 de miliarde de dolari, de la începutul anului şi până în prezent, investitorii fiind fericiţi să achiziţioneze obligaţiuni mai riscante în condiţiile în care mizează pe faptul că dobânzile globale se apropie de momentul de vârf, transmite Reuters, potrivit agerpres

În prima jumătate a lunii ianuarie, 11 ţări au lansat peste 20 de obligaţiuni denominate în euro şi dolari. Amploarea emisiunilor de obligaţiuni ale statelor emergente depăşeşte precedentul record de 26 de miliarde de dolari, stabilit în aceeaşi perioadă a anului 2018, arată datele colectate de banca Morgan Stanley.

Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Toate emisiunile de obligaţiuni derulate în primele săptămâni de statele emergente au fost suprasubscrise de cel puţin trei ori, o dovadă a revenirii apetitului pentru obligaţiunile suverane emergente, după un an în care multe ţări nu au avut practic acces pe pieţe, pe fondul exploziei dobânzilor la nivel mondial.

“Din ce în ce mai mulţi investitori sunt dispuşi să cheltuie bani gheaţă şi să asume riscuri”, spune Merveille Paja, analist pentru regiunea EEMEA la Bank of America, adăugând că emitenţi precum România şi Ungaria au oferit “randamente extrem de atractive” pentru recentele lor emisiuni de obligaţiuni în dolari.


Până acum, Arabia Saudită, ţară care beneficiază de un rating de tip investment-grade, a contractat cele mai mari împrumuturi, în condiţiile în care a emis obligaţiuni pe 5, 10 şi 30 de ani în valoare de 10 miliarde de dolari.

Însă la această frenezie a emisiunilor de obligaţiuni s-au alăturat şi ţările care oferă randamente mari. De exemplu, Turcia a emis eurobonduri în valoare de 2,75 miliarde de dolari la un randament de 9,75%.

“Un cupon de aproximativ 10% este unul destul de ridicat, chiar şi după standardele turceşti”, susţine Paul Greer, manager de portofoliu la Fidelity International.

Simon Waever, analist la Morgan Stanley, spune că din perspectivă istorică randamentele sunt ridicate dar adaugă că “multe ţări nu au altă alegere decât să emită şi să absoarbă costurile mai mari”. Waever subliniază că emisiunile de obligaţiuni lansate de la începutul acestui an şi până în prezent sunt deja la 40% din totalul emisiunilor de obligaţiuni în valută demarate de statele emergente în întregul an 2022.

Chiar dacă emisiunile de obligaţiuni ale statelor emergente au avut un început de an 2023 furtunos, aceasta nu înseamnă că situaţia va persista până la finele anului.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

Analiştii de la Morgan Stanley prognozează că, pe ansamblul anului 2023, emisiunile totale de obligaţiuni ale statelor emergente vor ajunge la 143 de miliarde de dolari, peste nivelul de 95 de miliarde de dolari înregistrat în 2021, dar sub recordul de 233 de miliarde de dolari stabilit în 2020.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.