StiripesurseȘtirile zileiŢările UE susţin Franţa în scandalul submarinelor cu SUA

Ţările UE susţin Franţa în scandalul submarinelor cu SUA

Publicat:

Ţările membre ale Uniunii Europene şi-au exprimat luni, la New York, sprijinul în favoarea Franţei şi împotriva Statelor Unite în criza submarinelor, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Miniştrii de externe ai statelor membre ale UE, care s-au întâlnit la New York în marja sesiunii Adunării Generale anuale a ONU,”şi-au exprimat în mod clar solidaritatea faţă de Franţa”, precum şi “sprijinul clar”, a declarat presei şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care a condus discuţiile.

Citeşte şi: Partidul lui Justin Trudeau câştigă alegerile din Canada – Black News

Potrivit acestuia, participanţii la reuniune au considerat că disputa franco-americană generată de anunţul unei alianţe indo-pacifice între Statele Unite, Marea Britanie şi Australia nu este un subiect bilateral, ci unul care “a afectat” întreaga Uniune Europeană.

El a deplâns faptul că acest lucru “nu merge în direcţia unei cooperări mai strânse în zona indo-pacifică”.


Citeşte şi: Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă – Black News

Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe 15 septembrie o nouă alianţă strategică cu Australia şi Marea Britanie, care a dus la anularea unui contract de miliarde de euro prin care Franţa urma să furnizeze submarine Australiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNPF a amendat cu 250 000 de lei o instituție de credit nebancară

Comisia Națională pentru Piața Financiară și Serviciile Financiare (CNPF) a aplicat o amendă în valoare de 250 000 de lei societății OCN MOGO LOANS...

Primarul New Yorkului analizează posibilitatea arestării lui Netanyahu la Adunarea Generală a ONU

Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că poartă discuții privind posibilitatea legală de a-l aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul...

ANSA: Stările de rău după consumul de pepene verde sau galben nu indică o intoxicație cu nitrați

În ultimii cinci ani, în Republica Moldova nu a fost confirmat niciun caz de intoxicație provocată exclusiv de consumul de pepene verde sau galben....

Trei distincții pentru elevii din Moldova la Olimpiada Internațională de Biologie

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de bronz și o mențiune de onoare la cea de-a 37-a ediție a Olimpiadei Internaționale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.