Trebuie să ascultăm familia și prietenii care cred că partidele de centru i-au abandonat. Este un strigăt de ajutor
Săptămâna trecută, țara mea a fost zguduită de un șoc colectiv. Zile întregi, am fost măcinați de un singur nume Călin Georgescu. Neașteptata sa ascensiune la vârf, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, a polarizat întreaga țară într-o măsură nemaivăzută de pe vremea când am devenit o democraație, acum 35 de ani, scrie The Guardian, potrivit stiripesurse.ro.
Străzile, ecranele și mesele din România sunt „măcinate” de felul în care un candidat de nișă, de extremă-dreaptă și ultranaționalist, a reușit să atragă atenția, și voturile, întregii țări. Protestatarii, mulți dintre ei tineri, au ieșit deja în stradă.
Dar peste 2 milioane de români l-au votat pe Georgescu. Tatăl meu, polițist la pensie, s-a numărat printre ei. El își petrece o bună parte din timpul liber pe TikTok și a fost atras de retorica lui Georgescu. Cu săptămâni înaintea alegerilor, TikTok i-a oferit constant scurte videoclipuri tulburătoare cu Georgescu, pline de patriotism și promițând să pună „România pe primul loc” (aluzie la „America First”, sloganul electoral al lui Donald Trump, n. red.). Tata mi-a explicat că votul său nu a reprezentat neapărat o susținere a opiniilor naționaliste ale lui Geeorgescu – deși ele au avut parțial o rezonanță asupra sa – ci mai degrabă un protest împotriva clasei politice.
„Am vrut să sancționez clasa politicienilor de la centru”, mi-a spus el.
Sentimenul său nu este ieșit din comun. În ultimii 35 de ani, cele două partide principale din România – social-democrații de centru-stânga și liberalii de centru-dreapta – „au prezidat” scandalurile de corupție, nepotismul, fraudele cu substrat politic și uzul deloc transparent al fondurilor publice. În ultimii trei ani, decizia lor de a guverna în cadrul unei coaliții nu a făcut decât să adâncească neîncrederea populației, întărind senzația că sunt cu toții coalizați împotriva populației. Pentru mulți români, votul în sprijinul lui Georgescu nu a fost doar unul ideologic, ci s-a datorat și frustrării.
Totuși, recunosc că m-am înfuriat atunci când tata mi-a spus prima oară că l-a votat pe Georgescu. Dar, pe măsură ce discutam, am început să-i înțeleg perspectiva. El face parte din generația de sacrificiu, se numără printre cei care aveau 20 de ani atunci când a căzut comunismul, iar de atunci au trăit decenii întregi de promisiuni încălcate. La fel ca și cel al multor altora, votul său nu a fost legat de alinierea la extrema-dreaptă – a fost un strigăt de disperare în sprijinul schimbării.
Nu este doar o confruntare între generații. Și tinerii au fost atrași de Georgescu. Scormonind platformele de socializare, văd colegi de școală – unii cu studii universitare, alții cu locuri de muncă stabile – schimbând între ei mesaje care rezonează că retorica lui naționalistă. Frustrările lor se aseamănă cu cele ale alegătorilor mai în vârstă: scăderea nivelului de trai, înghețarea salariilor și senzația crescândă că sistemul corupt acționează împotriva lor.
Și totuși, aici este vorba despre o problemă ceva mai profundă, una care depășește voturile în semn de protest și frustările de ordin politic. Este vorba despre tentativa de a-i califica pe susținătorii lui Georgescu drept niște oameni needucați, dezinformați sau aiuriți de algoritmul mediilor de socializare. Dar făcând acest lucru, se ignoră un context mai larg. Partidele obișnuite nu doar că nu au reușit să răspundă unor probleme principale, precum inflația – în prezent, una dintre cele mai mari din Europa – dar și corupția lor i-a nemulțumit pe alegători. Pentru aceste partide, rezultatul acestor alegeri ar trebui să fie un semnal de alarmă. Eu, dar și mulți alți români, le găsim răspunzătoare pentru cele întâmplate.
Instanța supremă a țării a ordonat renumărarea tuturor voturilor din primul tur, dorind astfel să elimine orice susspiciune de fraudă.
Totuși, cel mai alarmant este faptul că România nu se confruntă numai cu corupția și cu incompetența – pentru prima oară după 1989, ea se află la răscrucea formată, pe de-o parte, de principiile UE și cele ale NATO, iar pe de altă parte, de izolaționism, teoriile conspirației, idealurile antidemocratice și Rusia. Campania lui Georgescu a pus totul sub semnul întrebării – de la scutul antirachetă al NATO la criza creată de climă, dreptul de procreare și relațiile cu UE, în același timp, lăudându-l pe Vladimir Putin și criticând sprijinul nostru acordat Ucrainei.
Cum am ajuns aici? Platformele de felul TikTok au devenit niște instrumente puternice de difuzare a propagandei naționaliste, deseori fără un control suficient. Dar, ca societate, noi nu ne-am ascultat reciproc păsurile și temerile. Dacă e să mergem înainte, trebuie să eliminăm divizarea dezvăluită de ascensiunea lui Georgescu.Trebuie să stăm de vorbă cu prietenii, cu familia și cu vecinii – cu cei care au votat altfel decât noi – și să îi ascultăm.
Lupta împotriva încrâncenării și a deziluziilor trebuie să includă și o înțeelegere cu clasa noastră politică, o clasă care, decenii întregi, nu a reușit să impună reforme și să-și asume responsabilitatea de care noi avem atâta nevoie. Duminică, avem șansa să facem asta, atunci când votăm la niște alegeri parlamentare care ar putea duce fie la o coaliție a partidelor de extremă-dreaptă, fie la o coaliție ceva mai moderată, formată din vechile partide politice și din noile partide progresiste, precum SENS și REPER. O săptămână mai târziu, la cel de-al doilea tur de scurtin prezidențial, va trebui să alegem între Georgescu și candidata proeuropeaană Elena Lasconi. Noi vom trebui nu doar să ținem piept extremismului reprezentat de Georgescu, ci și să răspundem la eșecurile sistemului care l-a adus în prima linie.
Drumul înainte nu este clar, dar ceea ce este clar, e faptul că, dacă Georgeescu câștigă, niște oameni precum Diana, prietena mea din copilărie, un medic talentat care a lăsat România pentru Spania, dezamăgită de proasta funcționare a sistemului nostru de sănătate – una din cauzele exodului intelectualilor – nu se vor întoarce în țară.
Iar Tomina, 28 de ani, care lucrează laa o bancă din București, se va gîndi dacă să mai rămână sau nu în România. Ca mulți alți tineri profesioniști reîntorși în țară după pandemie, ea se pregătește acum să plece din nou. „Mă simt o naivă”, recunoaște ea. „Cum de n-am văzut ascensiunea acestui om?”
Articol de Andrei Popoviciu, jurnalist de investigație
