
Tatiana Vozian, fosta angajată a Curţii de Conturi, care a devenit cunoscută pentru că l-a acuzat de „avansuri sexuale” pe Preşedintele actual al instituției, Marian Lupu, a fost dată afară şi de la Parlament, unde a activat doar câteva luni în calitate de consultant al fracţiunii parlamentare PAS, scrie bloggerul Eugen Luchianiuc.
Citeşte şi: Şor rămâne fără conturile bancare din R. Moldova – Stiripesurse.md
„Ştiind caracterul ei, despre care nu o dată am scris: îşi hărţuia permanent colegele, cu care are o mulţime de dosare în judecată, făcea mereu scandaluri, îi acuza pe toţi în stânga şi în dreapta, inclusiv pe poliţiştii care nu făceau aşa cum îşi dorea ea etc; nu e de mirare că s-a ajuns la demiterea ei de la Parlament. Dar, această demitere a fost precedată de lucruri foarte interesante de tot.
Dar mai întâi să vă arăt dosarele ei de judecată:
Așadar, sursele îmi spun că, cu câteva zile înainte de a fi demisă, Tatiana Vozian a fost implicată în alt scandal, pe care cei de la Parlament şi de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, nu se ştie de ce, nu l-au făcut public. Vă amintiţi de recenta şedinţă a Curţii de Conturi în care s-au constatat o groază de încălcări şi abuzuri grave în activitatea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă?
Încălcările ţineau de la introducerea în ţară a automobilelor de lux, fără a fi plătite taxe vamale, pentru că chipurile erau predestinate persoanelor cu dizabilităţi şi terminând cu angajarea copiilor unor înalţi demnitari de stat în proiecte finanţate de donatori cu renume, cu salarii grase, chiar dacă nu întruneau condiţiile prevăzute de lege.
Atunci când Curtea de Conturi a prezentat raportul preliminar Consiliului menţionat, conducerea acestuia, deşi, conform legii, nu avea voie să-l arate nimănui, ghiciţi cui i l-au prezentat? Corect! Lui Vozian! Şi Vozian s-a apucat să „crâşuiască” corupţia de la acest Consiliu, scriind, în locul conducerii respectivei instituţii un dezacord, pe care, formal, l-a prezentat Stela Pînzaru, directoarea interimară a Consiliului.
Numai că şi Vozian, şi cei de la Consiliu, nu au avut măcar capacitatea să şteargă urmele acestei grave ilegalităţi. Ei pur şi simplu nu ştiau că, atunci când se transmite un document, rămân accesibile datele la ce calculator a fost făcut şi inclusiv se vede circuitul său între diferite persoane.
Din câte ştiu, datele privind gravul abuz comis de Vozian, inclusiv probele, au fost prezentate şi lui Igor Grosu, Preşedintele Parlamentului, şi lui Alexei Buzu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Deocamdată, ei tac. Să vedem dacă o vor acoperi pe Vozian şi acum, când nu mai este în funcţie la Parlament.
În primăvara anului 2023, șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare de atunci a Curții de Conturi, Tatiana Vozian l-a acuzat pe președintele instituției, Marian Lupu i-ar fi făcut „avansuri sexuale”.
Curtea de Conturi a venit cu o reacție și a respins toate acuzațiile. Marian Lupu a dat-o în judecată pe Vozian, care a fost, ulterior, demisă de la CC.