StiripesursePoliticăTauber, după decizia de condamnare la închisoare: 'Tot ce am făcut...

Tauber, după decizia de condamnare la închisoare: ‘Tot ce am făcut pentru cetățeni merită acest sacrificiu’

Publicat:

Instanța a dispus confiscarea în folosul statului a peste 206 milioane de lei din contul deputatei Marina Tauber, găsită vinovată pe patru capete de acuzare – de falsificare a rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a ex-partidului politic Șor, și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.

Cred că tot ce am făcut pentru cetățenii noștri, să le îmbunătățim viețile, și facem asta deja de 10 ani, merită acest sacrificiu”, a transmis Tauber, care a fugit din țară la începutul anului, într-un clip video publicat de un canal de Telegram împreună cu „comentariul” lui Ilan Șor, potrivit zdg.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Conform unui comunicat de presă emis de Procuratura Anticorupție (PA), Judecătoria Chișinău, sediul Buiucan, a dispus prin cumul parțial al pedepselor – închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice pe un termen de 5 ani. De asemenea, în vederea executării pedepsei a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv, fiind anunțată în căutare.

Pentru două capete de acuzare – falsificarea rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, a fost recunoscut vinovat și Partidul Politic „Șor”. Însă procesul penal împotriva formațiunii a fost încetat, ca urmare a dizolvării acesteia prin hotărârea Curții Constituționale.


Conform probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, Marina Tauber, candidând din partea Partidului Politic „Șor” la funcția de primar al municipiului Bălți la alegerile locale din 21 noiembrie 2021, ar fi recepționat, cu intenție și în coordonare cu grupul criminal condus de Ilan Șor, suma de 9 752 000 de lei de la acest grup.

„Din această sumă, 740 464,50 de lei ar fi fost introduși fictiv în formularele de donații din numele a 104 persoane fizice, care în realitate nu au contribuit financiar. Aceste date false au fost incluse în rapoartele privind gestiunea financiară a campaniei electorale, prin substituirea și ascunderea identității donatorilor, a volumului mijloacelor acumulate și utilizate. Rapoartele ar fi fost ulterior semnate personal de Marina Tauber și depuse la Comisia Electorală Centrală.

Totodată, în calitate de vicepreședinte al Partidului Politic „Șor”, Marina Tauber ar fi acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii de către grupul criminal condus de Ilan Șor, în valoare totală de 195 518 013 lei – fonduri ilicite utilizate pentru întreținerea și activitatea partidului, în scopul promovării intereselor grupului criminal organizat”, notează PA.

Din această sumă, aproximativ 8,5 milioane de lei au fost transmiși sub controlul organelor de urmărire penală, iar alți circa 9 milioane de lei au fost depistați și ridicați în urma perchezițiilor.

În plus, în aprilie 2023, Marina Tauber ar fi folosit calitatea sa de deputat pentru a interveni în procesul aflat pe rol la Curtea de Apel Chișinău, legat de acuzațiile aduse lui Ilan Șor, manifestându-se prin intimidarea și ofensarea judecătorilor și a procurorului cu ajutorul unui megafon, și amenințând cu blocarea ședinței prin mobilizarea a 3 000 de susținători.

Pe acest capăt de acuzare – amestecul în înfăptuirea justiției, instanța a încetat procesul, calificându-l drept contravenție.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

După pronunțarea sentinței, condamnatul fugar Ilan Șor a transmis că „Marina Tauber este un politician puternic și vizibil”.

„Ea a făcut multe pentru ca moldovenii să trăiască mai bine. Această sentință este răzbunarea personală a Maiei pentru forța, curajul și demnitatea Marinei”, se arată în declarația atribuită lui Șor, pe unul din canalele de Telegram afiliate lui.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.