Taxe impuse de Trump : 25% pe importurile de oţel şi 10% pentru cele de aluminiu

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, a impus joi taxe pe importurile de oţel şi de aluminiu, ignorând avertismentele repetate ale mai multor aliaţi, în frunte cu Uniunea Europeană, asupra riscurilor unui război comercial cu consecinţe imprevizibile, transmite AFP.

După mai multe zile de intense speculaţii, Trump a semnat, la Casa Albă, documentele controversate care marchează o schimbare protecţionistă clară, notează AFP, la 13 luni de la preluarea puterii, conform agerpres.


Decizia de joi a fost anunţată în aceeaşi zi în care 11 state au resuscitat, în Chile, Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), considerat terminat în urmă cu un an odată cu retragerea Statelor Unite.

Citește și : Germania : Aproximativ 6.000 de decese au fost produse de poluarea de la motoarele diesel în 2014

Aceste taxe, de 25% pe importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu, vor intra în vigoare în 15 zile.

Canada, primul partener comercial şi primul furnizor de oţel al Statelor Unite, va fi totuşi exceptată “pentru moment”, la fel ca şi Mexicul. O decizie pe termen mediu privind cele două ţări vecine SUA va depinde în special de rezultatul negocierilor în curs asupra Acordului de liber-schimb nord-american (NAFTA).

Potrivit unui oficial al executivului american, toate ţările vizate vor putea începe discuţii cu Statele Unite pentru a negocia, la rândul lor, o eventuală exceptare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.