StiripesurseCultură și MediaDiverseTaylor Swift își depășește propriul record: 'The Fate of Ophelia', cea...

Taylor Swift își depășește propriul record: ‘The Fate of Ophelia’, cea mai ascultată piesă din istoria Spotify

Publicat:

“The Life of a Showgirl”, mult aşteptatul al doisprezecelea album al megastarului american Taylor Swift, lansat vineri, a doborât deja recorduri de streaming, potrivit platformelor dedicate.

La mai puţin de o zi după lansarea noului său album „The Life of a Showgirl”, Taylor Swift şi-a doborât unul dintre propriile recorduri, piesa „The Fate of Ophelia” înregistrând cel mai mare număr de ascultări într-o singură zi din istoria Spotify, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Swift deţinea anterior recordul pentru cea mai ascultată piesă într-o singură zi după lansarea „Fortnight” în aprilie 2024, acumulând peste 25 de milioane de ascultări.

Ea a depăşit-o pe Adele, a cărei piesă „Easy on Me” a înregistrat aproape 20 de milioane de ascultări în octombrie 2021. Dacă „Ophelia” continuă să aibă succes pe platformă, este posibil să concureze cu piesa „Flowers” a lui Miley Cyrus, care deţine recordul pentru cea mai ascultată piesă într-o săptămână


Cel mai ascultat album pe Spotify și Apple Music

De fapt, pe Spotify şi Apple Music, albumul a devenit cel mai ascultat într-o singură zi în 2025. Iar pe Amazon Music, a doborât un record absolut, depăşind precedentul album al cântăreţei de 35 de ani, „The Tortured Poets Department”, lansat în aprilie 2024.

Nimic surprinzător pentru o cântăreaţă obişnuită cu recordurile. Anul trecut, ea a fost cea mai ascultată artistă pe Spotify datorită precedentului său album, „The Tortured Poets Department”.

Prezentat ca o incursiune în culisele turneului artistei, în plină poveste de dragoste cu actualul său logodnic, fotbalistul american Travis Kelce, albumul „a luat naştere în cea mai fericită, cea mai nebună şi cea mai intensă perioadă din viaţa mea. Iar această efervescenţă transpare” în cele 12 piese, a asigurat muziciana.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Proiecţii speciale au loc în cinematografele din aproximativ cincizeci de ţări, de vineri până duminică. Pe ecran vor fi difuzate, în special, un clip şi making-of-ul acestuia, precum şi o versiune karaoke a albumului. Potrivit site-ului specializat Deadline, evenimentul ar trebui să genereze între 30 şi 50 de milioane de dolari din venituri în Statele Unite.

Filmul „The Official Release Party of a Show Girl” al lui Taylor Swift a avut vineri încasări de 15,8 milioane de dolari din 3.702 locaţii în SUA.

Turneul ei nu este încă stabilit. „Când mă gândesc să o fac din nou, mă simt atât de obosită”, a declarat ea pentru BBC Radio 1. „Pentru că, dacă o fac din nou, voi vrea să fie cu adevărat bine”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.