StiripesurseȘtirile zileiTedros Adhanom Ghebreyesus rămâne singurul candidat la şefia OMS

Tedros Adhanom Ghebreyesus rămâne singurul candidat la şefia OMS

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat vineri că actualul său director-general, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, este singurul candidat nominalizat la alegerile din cadrul agenţiei sanitare a ONU, care vor avea loc în luna mai, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

”OMS anunţă că un singur candidat a fost propus de statele membre până la termenul limită de 23 septembrie 2021: Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, care este directorul general în exerciţiu”, a precizat OMS într-un comunicat.

Citeşte şi: Senatul francez NU prelungeşte ‘permisul sanitar’ – Black News

În vârstă de 56 de ani, Tedros Adhanom Ghebreyesus este specialist în malarie şi imunologie, doctor în sănătate comunitară, fost ministru al Sănătăţii şi fost şef al diplomaţiei etiopiene. Este totodată primul director general al OMS ales, în 2017.

Candidatura sa a fost prezentată de 28 de state membre, atât din Uniunea Europeană, dar şi de Indonezia, Kenya, Rwanda, a precizat OMS.


Statele membre vor alege viitorul şef al OMS printr-un vot secret desfăşurat în timpul Adunării Mondiale a Sănătăţii, în mai 2022.

Citește și: Andrew Cuomo a fost INCULPAT pentru agresiune sexuală – Black News

Mandatul viitorului director general ales în cadrul celei de-a 75-a Adunări Mondiale a Sănătăţii va debuta pe 16 august 2022.

Tedros Adhanom Ghebreyesus figurează pe lista celor mai influente 100 de personalităţi ale anului 2020 realizată de revista Time şi a fost recompensat cu premiul African of the Year pe 2020 de revista African Leadership Magazine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.