Teheran: Mii de iranieni au protestat faţă de reinstituirea sancţiunilor americane

Publicat:

Mii de iranieni au ieşit duminică pe străzile din Teheran pentru a demonstra împotriva introducerii, începând de luni 5 noiembrie, a unor sancţiuni americane suplimentare contra Iranului, transmit Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Participanţii au scandat sloganuri împotriva SUA, Israelului şi Arabiei Saudite.


Citește și : Peste jumatate de milion de venezueleni au intrat în Peru din ianuarie 2017

Manifestaţia au avut loc la 39 de ani de la ocuparea ambasadei SUA la Teheran de către studenţi iranieni fundamentalişti, eveniment care a cauzat o gravă criză diplomatică.

În luna mai, preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea unilaterală a SUA din acordul internaţional cu privire la programul nuclear iranian, document semnat în 2015 de Iran, pe de o parte, şi SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania, pe de altă parte.

Washingtonul a început reintroducerea sancţiunilor contra Iranului în luna august, iar luni ar urma să fie aplicate sancţiuni suplimentare în domeniile bancar, energetic şi al construcţiilor şi transporturilor navale.

Citește și : O a doua caravană cu migranți se îndreaptă spre SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.