Teheranul avertizează Baku şi Erevan împotriva oricărei ‘intruziuni’ în Iran

Publicat:

Iranul a avertizat sâmbătă împotriva oricărei “intruziuni” pe teritoriul său de către forţele armene şi azere angajate în lupte în Nagorno-Karabah, după ce tiruri de mortiere au lovit sate iraniene situate de-a lungul frontierei, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Orice intruziune pe teritoriul ţării noastre de către una sau alta dintre părţile în conflict este intolerabilă şi noi avertizăm serios toate părţile să-şi ia precauţiile necesare în această privinţă”, indică un comunicat al Ministerului de Externe iranian, publicat pe site-ul său oficial.


Citește și : Joe Biden, testat negativ pentru COVID-19

Enclava Nagorno-Karabah, locuită de o majoritate de etnici armeni, s-a separat de Azerbaidjan, provocând la începutul anilor 1990 un război soldat cu 30.000 de morţi. Conflictul este cvasiîngheţat de atunci, în pofida ciocnirilor frecvente, precum cele care au fost reluate de o săptămână între Baku şi Erevan.

Mai multe obuze de mortiere au căzut în sate iraniene situate de cealaltă parte a frontierei cu Nagorno-Karabah de luni, conform agenţiei oficiale Irna.

Un copil de şase ani a fost rănit miercuri, după ce cinci obuze au lovit satul Parviz Khanlou, în provincia Azerbaidjanul oriental, avariind ferme şi clădiri rezidenţiale.

Potrivit Irna, viceguvernatorul regiunii Ardabil, Behrouz Nedai, a cerut localnicilor să rămână la distanţă de zona de conflict “ţinând seama de intensitatea luptelor”.

Numeroşi iranieni care locuiesc de-a lungul frontierei în provincia Ardabil “sunt martori zilnic schimburilor de tiruri între Baku şi Erevan”, informează Irna.

Citește și : Trump va fi internat într-un spital ‘pentru câteva zile’

Republica islamică are o comunitate de limba azeră de circa 10 milioane de persoane, precum şi o comunitate armeană de aproximativ 100.000 de persoane.

Într-un comunicat emis sâmbătă, Teheranul şi-a reînnoit apelul adresat beligeranţilor de a pune capăt luptelor, declarându-se dispus să ajute Armenia şi Azerbaidjanul să înceapă discuţii de pace.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.