StiripesurseSintezeTeheranul respinge acuzaţia că este implicat în atacurile recente asupra forţelor...

Teheranul respinge acuzaţia că este implicat în atacurile recente asupra forţelor americane din Siria şi Irak

Publicat:

Iranul a respins sâmbătă acuzaţia Washingtonului conform căreia Teheranul a susţinut atacurile recente împotriva forţelor americane în Irak şi Siria, condamnând în acelaşi timp loviturile aeriene ale forţelor SUA asupra militanţilor locali susţinuţi de Iran, transmite Reuters, potrivit agerpres.

SUA au informat marţi Consiliul de Securitate al ONU că forţele sale au vizat miliţiile din Siria şi Irak sprijinite de Teheran şi care desfăşoară sau susţin atacuri împotriva obiectivelor americane.

Citește și : Cehia introduce teste PCR la intrarea în țară pentru persoanele nevaccinate

”Orice încercare de a atribui Iranului vreun atac împotriva personalului sau obiectivelor americane în Irak este greşită şi lipsită de cerinţele minime de autenticitate şi credibilitate”, a reacţionat reprezentantul Iranului la ONU, Majid Takht Ravanchi.

Potrivit articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate trebuie să fie informat imediat în legătură cu orice acţiune pe care statele membre ONU o iau ca autoapărare împotriva unui atac armat.


Citește și : Consiliul UE va organiza un summit dedicat relațiilor cu China și cu țările balcanice

Ravanchi a adăugat că Washingtonul a interpretat în mod arbitrar acest articol din Carta ONU şi că atacurile desfăşurate de forţele americane ”încalcă flagrant dreptul internaţional”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.