StiripesurseSocialTelescopul spaţial Hubble a capturat o imagine cu o nebuloasă planetară...

Telescopul spaţial Hubble a capturat o imagine cu o nebuloasă planetară cu şuvoaie strălucitoare de gaze

Publicat:

Telescopul spaţial Hubble a capturat o imagine ce arată ca un ornament de sărbători colorat în spaţiu. Este vorba de fapt despre NGC 6326, o nebuloasă planetară cu şuvoaie strălucitoare de gaze care sunt aprinse de o stea centrală care se apropie de sfârşitul vieţii.

Atunci când o stea îmbătrâneşte şi faza de gigant roşu a vieţii sale se apropie de sfârşit, ea începe să evacueze straturi de gaz de pe suprafaţa sa, lăsând în urmă o pitică albă caldă şi compactă. Uneori, această ejecţie are ca rezultat modele inteligente de simetrie ale gazului strălucitor, dar NGC 6326 este mult mai puţin structurată. Acest obiect astronomic se află în constelaţia Ara, sau Altarul, la aproximativ 11.000 de ani-lumină de Pământ, explică NASA care a publicat această imagine pe site-ul său la 22 decembrie, conform agerpres .

Nebuloasele planetare reprezintă una dintre principalele căi prin care elementele mai grele decât hidrogenul şi heliul sunt dispersate în spaţiu după crearea lor în inimile stelelor. În cele din urmă, o parte din acest material ar putea forma noi stele şi planete.

Citește și : Alegeri prezidențiale în Liberia. Al doilea tur îl are ca favorit pe fostul celebru fotbalist George Weah

Această imagine a fost creată din imagini captate de Wide Field Planetary Camera 2 a telescopului spaţial Hubble. Culorile vii albastre şi roşii provin din materiale care includ oxigenul ionizat şi hidrogenul care strălucesc sub acţiunea radiaţiei ultraviolete aprinse de la steaua centrală încă caldă.


Citeşte şi:  Prinși la frontieră cu zeci de kg de pește

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Numărul angajaților din R. Moldova s-a înjumătățit în 35 de ani

Exodul populației apte de muncă se adâncește: aproape 923 de mii de moldoveni activi economic se aflau peste hotare în 2025, față de 610...

Copiii mici și familiile din raionul Edineț vor beneficia anual de servicii de intervenție timpurie

Peste 250 de copii mici și familiile lor din raionul Edineț vor avea acces anual la servicii integrate de dezvoltare timpurie, odată cu lansarea...

A fost inaugurată Expoziția „Plai natal”

Expoziție personală “Plai natal” semnată de Vasile Ostahi a fost inaugurată, astăzi, la Centrul Cultural Polivalent din s. Butuceni, Orhei.Citește și: Noile taxe pentru...

Jungietu: Moldova își construiește un portofoliu fiabil de aprovizionare cu energie

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu dă asigurări că Moldova nu se bazează pe o singură sursă sau pe o singură rută de aprovizionare cu energie,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.