Tennessee autorizează portul armelor de foc la vedere

Publicat:

Tennessee se va alătura celorlalte state ale federaţiei americane în care cetăţenii vor putea să poarte arme la vedere fără a avea nevoie de un permis, după ce guvernatorul Bill Lee a semnat joi o lege în acest sens, transmite dpa, citând o publicaţie locală, potrivit agerpres.

Legea privind ‘portul constituţional’ de arme va intra în vigoare la 1 iulie şi le va permite celor mai mulţi cetăţeni de peste 21 de ani şi care deţin în mod legal arme să le poarte în public fără autorizare suplimentară.


Citeşte şi: Mike Pompeo S-A ANGAJAT la Fox News – Black News

‘Am semnat astăzi (legea privind) portul constituţional (de arme) pentru că nu ar trebui să le fie greu locuitorilor din Tennessee care respectă legea să-şi exercite drepturile (prevăzute de al doilea amendament din Constituţie). Vă mulţumesc, membri ai Adunării Generale şi NRA pentru ajutor’, a scris guvernatorul pe Twitter.

Proiectul de lege a fost susţinut de puternicul lobby National Rifle Association (NRA), însă grupuri importante de aplicare a legii din Tennessee i se opun, motivând că această schimbare ar putea să crească criminalitatea şi să-i facă mai vulnerabili pe poliţişti.

Din cele 50 de state americane, 31 permit în general ceea ce se numeşte portul liber de arme în locuri publice fără permis sau licenţă, deşi armele de foc sunt în continuare interzise în anumite spaţii în aceste state.

Citeşte şi: Mai mulţi oameni au fost ÎMPUŞCAŢI într-un magazin din Texas – VIDEO – Black News

Joi, într-un discurs la Casa Albă, preşedintele american Joe Biden s-a pronunţat în favoarea controlului armelor de foc. ‘Violenţa cu arme de foc în această ţară este o epidemie. Permiteţi-mi să o spun încă o dată: violenţa cu arme de foc în această ţară este o epidemie şi este o ruşine pe plan internaţional’, a spus Biden, care a prezentat un plan limitat vizând controlul armelor.

‘În fiecare zi, în această ţară sunt împuşcaţi 316 de oameni. În fiecare zi. O sută şase dintre ei mor în fiecare zi’, a subliniat preşedintele, care a cerut Congresului să adopte o legislaţie mai strictă în domeniu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.