Tensiunile cresc în Orientul Mijlociu – Încă un palestinian a fost ucis după ce a înjunghiat grav un isrelian

Publicat:

Un palestinian a înjunghiat şi rănit grav un paznic israelian duminică, la Ierusalim, a anunţat poliţia, care a catalogat atacul drept ”terorist”, relatează AFP preluat de news.ro

Atacul a avut loc în principala autogară din oraş, pe fondul tensiunilor puternice provocate de decizia americană de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului.


Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld, atacatorul a fost arestat.

Rosenfeld a catalogat atacul, pe Twitter, drept ”terorist”.

Potrivit unor surse medicale, paznicul, în vârstă de 25 de ani, a fost evacuat la spital prezentând răni ”în partea de sus a corpului”.

Atacatorul, originar din Cisiordania ocupată, în vârstă de 24 de ani, a fost rănit la cap, potrivit aceleiaşi surse, care nu a oferit alte precizări.

Mii de persoane au manifestat duminică, a patra zi consecutiv, în Orientul Mijlociu şi în străinătate, în semn de protest faţă de decizia controversată a preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, un gest de ruptură faţă de decenii de diplomaţie americană şi internaţională.

Patru palestinieni au fost ucişi, începând de joi, în Fâşia Gaza – doi în confruntări cu militari şi doi membri ai mişcării islamiste Hamas, în raiduri aeriene israeliene ca ripostă faţă de tiruri de obuze din enclava palestiniană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.