Termenul de cinci ani stabilit pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame, viabil, dacă se respectă originalul

Publicat:

Termenul de cinci ani impus pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame, grav afectată de un incendiu în urmă cu șase luni, este viabil, cu condiția ca refacerea bijuteriei arhitectonice gotice să se limiteze la planurile originale, a declarat arhitectul-șef Philippe Villeneuve, potrivit Le Figaro, scrie mediafax.

Villeneuve, arhitectul-șef al catedralei, a făcut aceste declarații pentru RTL, după ce a fost întrebat dacă termenul de cinci ani avansat de președintele francez Emmanuel Macron pentru restaurarea catedralei este unul realist.


Citește și : Marea Britanie SUSPENDĂ exportul de arme în Turcia

“Dacă este identică, vom câștiga un anumit timp”, a spus acesta, precizând că responsabilitatea sa este de “a analiza toate posibilitățile tehnice, istorice, filosofice, pentru a putea demara restaurarea”.

Acesta a mai spus că, dacă Notre-Dame va fi refăcută după planurile originale, el va fi acela care se va ocupa de restaurare, iar, dacă se va merge pe proiectul unei fleșe contemporane, va fi ales un alt arhitect-șef.

Villeneuve se ocupă de Catedrala Notre-Dame din 2013.

De asemenea, după ce edificiul va fi depoluat, iar boltele, refăcute, Philippe Villeneuve vrea să redeschidă catedrala publicului, lucrările putând fi realizate pe rând. Însă acest lucru se va întâmpla cel mai devreme în 2020.

Pe 15 aprilie, Catedrala Notre-Dame, care era vizitată anual, în medie, de 12 milioane de persoane, a fost parțial distrusă, fleșa și o mare parte din acoperiș, care conțineau mai multe sute de tone de plumb, prăbușindu-se sub flacări.

Citește și : Josep Borrell, viitorul șef al diplomaţiei europene, critică dur atitudinea separatiștilor catalani

Pe 11 mai, Adunarea Națională a Franței a adoptat un proiect de lege referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame în cinci ani, un termen considerat de unii experţi “ambiţios”. Experții au estimat că restaurarea ar urma să coste între 600 și 700 de milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.