StiripesurseȘtirile zileiTeroristul din Christchurch vrea să conteste pedeapsa primită

Teroristul din Christchurch vrea să conteste pedeapsa primită

Publicat:

Autorul atacurilor teroriste de la Christchurch (Noua Zeelandă), comise în 15 martie 2019 şi soldate cu 51 de morţi, ia în calcul să conteste condamnarea sa la închisoare pe viaţă, susţinând că recunoaşterea vinovăţiei sale a fost făcută în condiţii de constrângere, a anunţat avocatul său la postul de radio public, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Brenton Tarrant (31 de ani), un adept al supremaţiei rasei albe, a fost arestat la câteva minute după atacurile de la moscheea Al Noor şi de la centrul islamic Linwood. El a pledat vinovat la cele 51 de acuzaţii de crimă şi 40 de tentativă de crimă şi în august anul trecut a fost condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, o premieră în Noua Zeelandă.

Citeşte şi: Un miliardar încearcă să construiască un cămin studenţesc în mare parte FĂRĂ ferestre într-un „experiment social și psihologic”

A fost prima dată când un tribunal din Noua Zeelandă a condamnat o persoană la închisoare pentru restul vieţii.

Avocatul Tony Ellis, a declarat că Brenton Tarrant i-a transmis faptul că a pledat vinovat ca urmare a ”tratamentului inuman şi degradant” pe care l-a suportat în aşteptarea procesului.


Citeşte şi: Numărul de noi infectări atinge un nivel record în Germania – Black News

”El (Brenton Tarrant) a spus că, din cauza modului în care a fost tratat în timp ce aştepta procesul şi ulterior, a decis că cea mai simplă cale este de a pleda vinovat. Prin asta, a vrut să spună că a fost ţinta tratamentului inuman sau degradant în timp ce se afla arest preventiv, ceea ce a împiedicat un proces corect”, a afirmat Ellis, care a devenit abia recent avocatul lui Tarrant.

Avocatul a adăugat că i-a recomandat clientului său să conteste condamnarea sa la închisoare fără posibilitatea eliberării condiţionate întrucât este o ”condamnare fără nicio speranţă” şi care încalcă Declaraţia drepturilor omului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.