StiripesurseExterneThailanda suspendă acordul de pace cu Cambodgia

Thailanda suspendă acordul de pace cu Cambodgia

Publicat:

Thailanda a anunţat luni suspendarea acordului de pace cu Cambodgia, co-semnat la sfârşitul lunii octombrie de preşedintele american Donald Trump, după ce explozia unei mine în apropierea frontierei a rănit doi soldaţi thailandezi, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al guvernului de la Bangkok, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Acordul urmărea să pună capăt ostilităţilor dintre cele două ţări care s-au confruntat la frontieră timp de cinci zile în luna iulie în timpul unor lupte purtate de trupe terestre, artilerie şi aviaţie.

Citeşte şi: Instituțiile publice au cumpărat de la Lukoil carburanţi de 125 milioane de lei în 2025 – Stiripesurse.md

Acest conflict s-a soldat cu cel puţin 43 de morţi şi a determinat evacuarea a peste 300.000 de civili.

“Monitorizarea declaraţiei comune pe care am realizat-o timp de aproximativ o săptămână se va încheia” şi vizează inclusiv eliberarea prevăzută a 18 soldaţi cambodgieni, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului thailandez, Siripong Angkasakulkiat.


Explozia unei mine în provincia Sissaket a rănit grav la picior un soldat thailandez, în timp ce un altul acuză dureri toracice, a afirmat armata thailandeză într-un comunicat.

“Credeam că ameninţarea la adresa securităţii s-a diminuat, dar de fapt nu a scăzut”, a declarat prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul într-o conferinţă de presă.

Ministerul cambodgian al Apărării a promis, luni, într-un comunicat, un “angajament neclintit” pentru pace.

Autorităţile de la Phnom Penh nu au comentat însă imediat pe marginea exploziei minei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.