Thailanda va elimina din februarie carantina obligatorie pentru călătorii veniţi în ţară

Publicat:

Thailanda a anunţat joi că va elimina din februarie carantina obligatorie pentru călătorii veniţi în ţară, după ce a reimpus această măsură la sfârşitul lunii decembrie, ca urmare a răspândirii în lume a variantei Omicron a coronavirusului, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Turiştii internaţionali pot solicita viză începând cu 1 februarie, a anunţat purtătorul de cuvânt guvernamental, Taweesin Visanuyothi, într-o nouă tentativă a autorităţilor de a impulsiona sectorul turistic, grav afectat de impactul pandemiei de COVID-19.


Citește și : Ucraina îl lasă în libertate pe Petro Poroşenko

Eliminarea carantinei a fost extinsă solicitanţilor de viză de toate naţionalităţile, iar turiştii trebuie să facă dovada rezervării la un hotel pentru prima noapte şi să se supună la două teste pentru detectarea COVID-19, unul la intrarea în ţară şi al doilea în a cincea zi a sejurului.

Thailanda a decis în noiembrie să redeschidă frontierele, care au fost închise la începutul pandemiei, pentru turiştii vaccinaţi cu schema completă şi a renunţat la obligativitatea respectării unei săptămâni de carantină.

Totuşi, pe 21 decembrie, în plină vacanţă de sfârşit de an, Thailanda a reintrodus o carantină obligatorie de şapte zile în urma răspândirii globale a variantei Omicron.

Citește și : Macron propune ‘o nouă ordine de securitate’ în Europa

Ţara asiatică, care la sfârşitul lunii decembrie raporta 3.000 de contagieri pe zi, a înregistrat o recrudescenţă, depăşind în ultimele săptămâni 8.000 de cazuri zilnice.

Turismul reprezintă a cincea parte a Produsului intern brut (PIB) thailandez în condiţii de normalitate, însă anul trecut Thailanda a primit doar 197.372 de turişti străini, faţă de cei peste 39 de milioane care au vizitat ţara în 2019, înainte de pandemie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cu ce l-a ‘sedus’ românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății

Cu ce l-a 'sedus' românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății Povestea de dragoste dintre timişoreanca Iasmina Hill (fostă Milutinovoci) şi milionarul...

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.