Trump a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei în istorie, scrie „The Wall Street Journal” (SUA) sub semnătura lui Walter Russell Mead într-o analiză care privește cu atenție „Occidentul scufundat în declin”.
În timp ce Donald Trump își pregătește revenirea triumfătoare la Casa Albă, aliații europeni ai Americii conștientizează o realitate neplăcută. În al doilea mandat al lui Trump, SUA vor fi ruda mai puternică a principalilor lor aliați, într-o măsură mult mai mare decât oricând în ultimele decenii – iar acest mandat va fi totodată chiar mai plin de perturbări și confruntări decât primul, potrivit stiripesurse.
Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze
Din nefericire, cu excepția Americii, o mare parte a Occidentului e scufundată în declin. O generație a slabei performanțe în UE și Japonia a făcut ca partenerii tradiționali ai SUA să contribuie cu fiecare an tot mai puțin la acest parteneriat. Japonia pare că trece acum printr-o deșteptare. Însă mulți dintre cei mai importanți aliați europeni ai noștri au de furcă cu trei decenii de eșecuri economice, politice și strategice.
Partenerii și prietenii noștri europeni pică din punct de vedere economic testul erei digitale, întrucât nu generează nici noile tehnologii, nici noile companii pe care le cere secolul actual. Adoptarea unor politici climatice falimentare le micșorează competitivitatea. Opoziția lor la dezvoltare sugrumă creșterea economică, iar sistemele lor nesustenabile de asistență socială le întunecă și mai mult perspectivele.
Din punct de vedere politic, prietenii noștri n-au reușit să facă UE măreață. Statele europene sunt prea mici pentru a putea influența pe cont propriu evenimentele globale, iar când încearcă să acționeze împreună nu reușesc să-și valorifice potențialul real. Birocrația UE se mișcă prea încet și adesea cu prea multe rezerve și compromisuri pentru a fi capabilă să-i mențină Europei un loc printre marile puteri mondiale.
Între timp, în parte și ca urmare a eșecului masiv de a gestiona politica de imigrație și consecințele ei, establishment-ul politic pierde teren în mai toate țările în fața unor mișcări radicale, uneori de stânga, dar cel mai frecvent de dreapta.
Din punct de vedere strategic eșecul e chiar mai spectaculos. Europa e mai vulnerabilă decât America la instabilitatea din Orientul Mijlociu, la agresiunea Rusiei și la politicile economice prădalnice ale Chinei, însă răspunsurile ei la aceste provocări și la altele sunt la fel de inepte pe cât sunt de insuficiente. Chiar și după ce valurile de refugiați din exploziile Orientului Mijlociu și din Nordul Africii au provocat crize politice și sociale în toată Europa, diplomația europeană rămâne în esență irelevantă în aceste regiuni.
Europa a fost pasivă în fața perturbării comerțului global de către rebelii Houthi în Marea Roșie. Rusia a izgonit Franța afară din Africa. La aproape trei ani de la începutul războiului Rusiei din Ucraina Europa încă-i mai alimentează mașinăria de război lui Vladimir Putin cumpărând energie rusească. Politicile verzi prost concepute ale Europei au poziționat China favorabil pentru a-i distruge continentului industria automobilistică, un pilon al economiei și stabilității sociale în Europa.
Drept urmare, Europa are nevoie de America mai mult decât oricând, dar e mai prost poziționată acum pentru a influența politica americană – sau pentru a ajuta SUA să rezolve numeroasele probleme globale – decât a fost oricând în ultimele decenii. Acesta e și motivul pentru care conducătorii puterilor (odinioară mari) europene tremură la fiecare mesaj lansat de la Mar-a-Lago [reședința lui Trump din Florida – n.trad.], cât și cel pentru care al doilea mandat al lui Trump va fi mai problematic pentru Europa decât primul.
Din perspectiva europenilor tranziția de la sprijinul preponderent necondiționat al administrației Biden va fi dureroasă. „Germania e cel mai apropiat și important aliat al țării mele”, îi spunea Biden în octombrie cancelarului german Olaf Scholz. Din perspectiva administrației Biden o relație bună cu Germania constituia fundația unei politici externe inteligente. Dar faptul că germanii s-au înșelat grav și consecvent cu privire la Rusia, China, Iran, climă, migrație, importanța unei armate puternice și starea economiei proprii nu pare să fi fost sesizat de acest președinte american care și-a format viziunea despre lume în anii ’70-’80.
În aceste condiții, nu e dificil de înțeles acea schadenfreude [bucurie de răul altuia – n.trad.] cu care o mare parte din mișcarea MAGA [nucleul electoral al lui Trump – n.trad.] privește slăbita și demoralizata Europă. Disprețul cu care Germania și establishment-ul european în general au respins criticile corecte și relevante ale lui Trump cu privire la politicile interne și externe eronate ale Europei nu a fost încă uitat de acești americani.
Dar, oricât de satisfăcător ar fi, o răfuială nu poate fi modalitatea prin care poți face America măreață din nou. Declinul Europei nu este bun pentru America. Și cum axa revizioniștilor [China, Rusia și Iran, în principal – n.trad.] s-a pus în mișcare, administrației Trump îi va prinde bine orice ajutor, astfel încât obiectivul Americii trebuie să fie resuscitarea Europei, iar nu dansatul pe mormântul ei.
Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu
Europa a abdicat de la rolul ei în istorie. Următoarea administrație va trebui să colaboreze cu parteneri precum Japonia, care dețin viziunea strategică limpede absentă la mulți europeni. Țări precum Israelul, India, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au interpretat cu mai multă acuratețe decât prietenii noștri europeni indiciile vremurilor ce stau să vină. Deșteptarea Argentinei din visul febril al peronismului [o mixtură specifică de naționalism și socialism – n.trad.] a creat noi ocazii importante în emisfera vestică. În prezent Indonezia, Filipine, Vietnam și Tailanda contează mai mult decât majoritatea țărilor europene pentru viitorul politicii externe americane.
Cuvintele spuse de Biden lui Scholz au fost sincere, din inimă. Însă Europa nu mai este acum centrul universului politicii externe americane și – cu excepția vreunei redresări europene cvasi-miraculoase – viitorii președinți îi vor urma probabil exemplul lui Trump, articulându-și politica externă pe potriva noii lumi post-occidentale.
