În goana sa necontenită după supremație s-a întâmplat ca Napoleon să-și schimbe prioritățile și să încalce vechi acorduri atât de frecvent încât adversarii lui au refuzat în cele din urmă să mai negocieze cu el, scrie „The Wall Street Journal” (SUA).
Președinția lui Donald Trump e una napoleoniană. Tot așa cum Napoleon Bonaparte și-a anihilat opozanții iacobini de la stânga și rivalii monarhiști de la dreapta, Trump i-a învins categoric și pe stângiștii democrați și vechiul establishment republican, potrivit stiripesurse.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Odată ce Napoleon s-a înstăpânit pe Franța și-a extins ambițiile și în afara granițelor. Prin tactici militare spectaculoase și o diplomație atipică (fără scrupule) a înfrânt și destructurat coaliție după coaliție. În urma bătăliilor de la Austerlitz și Jena ajunsese cel mai puternic conducător european de după Carol cel Mare.
La fel ca Napoleon, Trump înțelege instinctiv dinamica puterii. Controlul lui asupra scenei politice interne îi permite să concentreze la nivelul său mai multă putere decât oricare dintre predecesorii lui din vreme de pace. La rândul ei, această concentrare a puterii îi permite să dirijeze politica externă fără a fi obligat să privească mereu peste umăr la Congres. Iar acest lucru, pare să creadă Trump, îi va asigura în politica externă o serie de triumfuri care îi vor consolida imaginea – și, în consecință, puterea – pe plan intern.
Trump e mai puțin militarist decât marele corsican, dar cu nimic mai puțin ambițios. În ciuda amenințărilor pe care le-a lansat înspre Groenlanda și Canada, „Omul din Queens” nu intenționează să-și amelioreze dificultățile interne prin pornirea de războaie externe. Trump – deși absolvent de liceu militar ca și Napoleon – preferă mai degrabă să fie cunoscut ca un mediator al păcii decât ca un războinic. El nu vrea să cucerească lumea, dar i-ar plăcea tare mult să o domine.
La fel ca împărații care țineau ca barbarii de peste graniță să-i recunoască supremația Chinei printr-o etalare rituală a deferenței la curtea imperială, și Trump vrea să fie tratat cu respect de conducătorii străini. Și oriunde s-ar întâmpla să izbucnească pacea, fie că e în Gaza, Ucraina, Caucaz, Congo ori Cașmir, el vrea să-i fie recunoscut meritul. În privința schimbării climei și comerțului și fiscalității globale el a rupt vechiul îndreptar și l-a înlocuit cu cel propriu.
La fel ca Napoleon, Trump speră că gloria triumfurilor sale externe îi va susține popularitatea în țară.
Iar acum, precum Napoleon cu țarul Alexandru I la Tilsit în 1807, Trump încearcă să încheie un mare târg diplomatic cu Rusia fără ca vreunul dintre nesuferiții de europeni să fie de față. Și tot așa cum Napoleon i-a tras pe monarhii europeni precum regina prusacă Louise pe linie moartă la Tilsit, și Trump a ținut-o la distanță pe președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
Obținerea unui acord cu Rusia a însemnat un aspect esențial pentru ambii conducători. Trump îl ademenește pe Vladimir Putin în stilul său obișnuit, necioplit. Pe de o parte Trump îi oferă Rusiei concesii ample și revitalizarea relației economice cu Vestul în schimbul unei păci de compromis. Pe de altă parte tot el îi arată Kremlinului cât de neplăcută poate fi o relație ostilă cu America. Decizia președintelui de a-i impune taxe vamale masive Indiei pentru importurile ei de petrol rusesc constituie o amenințare directă la ce va mai fi rămas din economia Rusiei. Îi transmite totodată Kremlinului mesajul că America e serioasă. Afectarea propriilor relații cu un partener atât de important precum India nu e genul de decizie pe care Washingtonul s-o ia cu ușurință. Casa Albă speră că Putin va considera taxele contra Indiei o probă cum că Trump s-a săturat de eschivările Moscovei. Pe de altă parte, construcția unui acord de pace între fostele republici sovietice Armenia și Azerbaidjan a demonstrat capacitatea Americii de a influența evoluțiile chiar din ograda Rusiei, administrându-i Kremlinului un ghiont într-un punct sensibil.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Napoleon a obținut un acord la Tilsit, dar nu s-a mulțumit cu el. Dacă Trump e înțelept, va da curs lecțiilor pe care le comportă prăbușirea lui Napoleon. În goana lui necontenită după supremație împăratul francez a nimerit în cele din urmă într-o capcană. Pretențiile lui față de alte țări erau într-atât de mari, și s-a întâmplat ca el să-și schimbe prioritățile și să încalce vechi acorduri pentru a obține altele mai bune atât de frecvent, încât într-un final adversarii lui au refuzat pur și simplu să mai negocieze cu el. După ce Napoleon a cucerit Moscova Alexandru I era convins că dacă ar ajunge la un compromis cu el și-ar periclita tronul. Astfel că a refuzat tratativele. Incapabil să-și obțină victoria mult râvnită, Napoleon a fost forțat în retragere. În timp ce francezul se zbătea să-și refacă puterile, țările învinse și obligate să i se supună precum Prusia și Austria s-au întors împotriva Franței slăbite și l-au doborât pe Napoleon cu tot cu imperiul său.
Acesta e pericolul cu care se confruntă și Trump în avântul său către stele. Cât timp îi va merge bine adversarii lui vor blestema în gând, îi vor aclama măreția și-i vor face pe plac – sau se vor preface că-i fac pe plac. Nominalizările la Premiul Nobel pentru Pace vor curge precum frunzele din copaci toamna. Emisarii străini vor strânge din dinți și i se vor pleca cu respect. Anticamerele de la Mar-a-Lago vor da pe dinafară de șefi de companii servili. Dar când Trump va da greș atmosfera se va schimba brusc.
