StiripesurseDiasporaTheresa May a fost UMILITĂ de liderii europeni (presă)

Theresa May a fost UMILITĂ de liderii europeni (presă)

Publicat:

Şefa guvernului britanic Theresa May a fost “umilită” de liderii europeni, care i-au cerut să-şi refacă propunerea cu privire la Brexit, la summitul informal al Uniunii Europene de la Salzburg, scrie vineri presa britanică, citată de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Ziarele The Guardian şi The Times scriu pe prima pagină despre “umilirea” Theresei May, în timp ce Times evocă “dezastrul de la Salzburg”.

Citeşte şi: Incident armat la o ceremonie funerară din New York. Cel puţin şapte oameni au fost împuşcaţi

Tabloidul The Sun merge mai departe, titrând “Şobolanii UE – euro-gangsterii o atacă pe May”, alături de o caricatură în care preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele Consiliului european Donald Tusk ” pozează” ca nişte bandiţi americani înarmaţi cu mitraliere.

“Premierul a refuzat pe bună dreptate să se îndepărteze de liniile roşii stabilite de Regatul Unit”, adaugă The Sun.


În finalul summitului, Donald Tusk a avertizat că “propunerea britanică privind cadrul relaţiilor economice nu va funcţiona pentru că subminează fundamentele pieţei interne”, în timp ce preşedintele francez a afirmat că “propunerile britanice nu sunt acceptabile în actuala formă pentru că nu respectă integritatea pieţei unice”.

Ziarele Daily Mail şi Daily Express lansează la rândul lor vineri un avertisment la adresa UE, reluându-l pe cel al Theresei May, care a declarat că Marea Britanie este gata să plece din UE la 29 martie 2019 şi fără un acord de “divorţ”.

Citeşte şi: ‘Pitbullul’ lui Donald Trump va spune tot ce ştie în faţa procurorului special

Premierul britanic a insistat la Salzburg că planul său privind Brexit, supranumit “Chequers”, rămâne “singura propunere serioasă şi credibilă”, care permite să garanteze pe termen lung că nu va apărea o nouă frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Lidera conservatoare a fost “rănită”, dar continuă să afişeze o imagine “curajoasă”, consideră Daily Telegraph.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

David Attenborough, sfat către grădinari pentru a ajuta aricii pe timpul verii

Regizorul britanic David Attenborough, cunoscut pentru documentarele sale despre natură, oferă un sfat către grădinari pentru a ajuta aricii pe timpul verii. În noul documentar...

‘Primul vaccin din lume’ dezvoltat de AI. Ar putea combate o gamă variată de boli

O echipă de cercetători de la Universitatea din Cambridge au creeat un nou tip de vaccin împotriva unei game largi de virusuri, ce poate...

Un hotel de lux din New York lansează un pachet de un milion de dolari pentru finala Cupei Mondiale

La hotelul The Mark din Manhattan, fanii fotbalului au parte de o surpriză plăcută – cu condiția să dispună de un milion de dolari...

Cel mai lung arbore genealogic cunoscut are 80 de generații și se întinde pe 3.000 de ani

Cel mai lung arbore genealogic cunoscut cuprinde 80 de generații și se întinde pe o perioadă de 3.000 de ani. Printre cei incluși în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.