Theresa May i-a avertizat pe ceilalţi lideri din UE că viitorul acord privind Brexit-ul trebuie să fie însoțit de claritate

Publicat:

Premierul britanic Theresa May a declarat luni că săptămâna trecută i-a avertizat pe ceilalţi lideri din Uniunea Europeană în legătură cu faptul că parlamentul de la Londra nu va aproba acordul cu UE privind Brexit-ul dacă nu va exista claritate cu privire la cum va arăta viitoarea relaţie cu blocul comunitar, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În toamna acestui an este de aşteptat ca parlamentarii britanici să se pronunţe asupra termenilor retragerii din Uniunea Europeană.


Citește și : Polonia va prezenta în scris Comisiei Europene un răspuns privind reforma Curții Supreme

”I-am avertizat pe liderii UE că eu nu cred că acest parlament va aproba în toamnă acordul de retragere (din UE) dacă nu există claritate privind viitoarea relaţie”, a afirmat May în faţa parlamentarilor britanici.

Şefa executivului de la Londra a accentuat că Marea Britanie va avea o politică independentă în domeniul comerţului, care va permite negocierea unor acorduri cu ţări din întreaga lume.

De asemenea, Theresa May a anunţat că Londra doreşte ca până la finalul anului 2020 să fie pusă în practică viitoarea relaţie vamală cu Uniunea Europeană.

Cu mai puţin de nouă luni înaintea ieşirii efective a Marii Britanii din blocul comunitar, prevăzută pentru finalul lui martie 2019, guvernul britanic încă nu a luat o decizie privind viitoarea configuraţie a relaţiilor sale cu UE.

Citește și : Mai mult de două treimi dintre germani susțin demersurile cancelarului Merkel privind migrația

La Consiliul European din 28-29 iunie, liderii statelor membre au avertizat-o pe Theresa May că timpul presează pentru ajungerea la un acord asupra Brexit-ului şi şi-au accelerat pregătirile pentru eventualitatea unui eşec al negocierilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.