Theresa May este total concentrată asupra a ceea ce are de făcut şi va rămâne astfel (purtător de cuvânt)

Publicat:

Premierul britanic Theresa May este total concentrată asupra a ceea ce are de făcut şi va rămâne astfel, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al şefei executivului, în contextul zvonurilor în sensul că aceasta se pregăteşte să le prezinte deputaţilor din formaţiunea sa, Partidul Conservator, un calendar al plecării sale din funcţie, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că guvernul lui May nu va supune din nou unui vot în Parlament acordul încheiat cu Uniunea Europeană cu privire la Brexit – şi care a fost deja respins de două ori – decât atunci când vor fi “perspective realiste” de succes.


Citește și : Tusk cere organizarea unui summit special pe tema Brexit în luna aprilie

Unii conservatori au indicat că ar putea vota în favoarea acordului dacă Theresa May acceptă să demisioneze înainte de următoarea etapă a negocierilor cu Uniunea Europeană.

Premierul britanic ar urma să anunţe miercuri, în cursul unei reuniuni cu aleşii Partidului Conservator, o dată la care s-ar angaja să-şi părăsească funcţia de la conducerea guvernului, a relatat marţi publicaţia The Sun, citată de presă internaţională. Ea speră să obţină în schimb ralierea unui număr suficient de parlamentari conservatori la acordul său de retragere din UE, respins masiv de deputaţi la 15 ianuarie, iar apoi la 12 martie, dar pe care ea l-ar putea susţine încă o dată pentru a fi votat joi în Camera Comunelor, conform Le Figaro.

Citește și : Declarație șocantă a ministrului danez al justiţiei: Ar fi fost mai bine ca jihadiştii danezi „să fi murit în timpul luptelor” din Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.