StiripesurseȘtirile zileiTiraspolul se pregăteşte de o nouă criză a gazelor

Tiraspolul se pregăteşte de o nouă criză a gazelor

Publicat:

Sovietul suprem de la Tiraspol, organul legislativ al regiunii separatiste, a adoptat la 10 septembrie, în două lecturi, o serie de amendamente care oferă „guvernului” transnistrean competențe extinse în gestionarea fondurilor bugetare și a aprovizionării cu gaze.

Decizia a fost votată în unanimitate de așa-numiții deputați transnistreni și prezentată ca o măsură de „stabilizare a bugetului de stat” și de creștere a flexibilității financiare. Potrivit Tiraspolului, până la sfârșitul anului 2025, executivul va putea modifica angajamentele bugetare prin ordonanțe de urgență pentru a asigura plata obligațiilor sociale și menținerea stabilității economice, transmite europalibera.org.

Citeşte şi: Dublu asasinat la Cahul! Gelozia i-a luat minţile unei femei – Stiripesurse.md

În ajunul votului, liderul de facto Vadim Krasnoselski a cerut administrațiilor locale să pregătească regiunea pentru iarnă. Autoritățile au dispus instalarea centralelor termice pe combustibil solid în instituții sociale. Uzina „Electromaș” a produs deja primele cazane de capacitate mare, iar în depozite se află circa 500 de tone de cărbune, cu planuri de achiziție a altor 1.200 de tone.

Conform unei decizii a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică din 18 august, de aprovizionarea Transnistriei cu gaze este responsabilă „Moldovagaz”, companie controlată de Gazprom, până la martie 2026. Șeful companiei, Vadim Ceban, a refuzat să ofere detalii, invocând caracterul confidențial al contractelor.


În paralel, statul moldovean, prin „Energocom”, a anunțat că a achiziționat deja circa 91% din necesarul de gaze pentru malul drept al Nistrului pentru iarna 2025-2026, echivalentul a aproximativ 700 de milioane de metri cubi.

La începutul anului, regiunea transnistreană s-a confruntat cu o criză acută după ce Rusia a oprit livrările de gaze odată cu expirarea contractului de tranzit prin Ucraina. Situația a fost depășită printr-un grant european de 30 de milioane de euro pentru ambele maluri ale Nistrului.

Pentru sezonul rece viitor, Tiraspolul estimează că va primi circa 656 de milioane de metri cubi de gaze, dintre care o treime urmează să fie utilizată la MGRES pentru producția de curent electric destinat exclusiv malului stâng.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

Bilanț CNA pentru primele șase luni ale anului: sute de dosare penale trimise în judecată și active de sute de milioane de lei, sechestrate

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele...

Alți doi procurori din municipiului Chișinău au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor

Alți doi procurori au fost evaluați de Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor. Audierile au avut loc la finele săptămânii trecute și...

Pescuit ilegal pe Nistru: mai multe persoane au fost amendate

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.