StiripesurseSocialToate tezele de licență și master vor fi verificate cu un...

Toate tezele de licență și master vor fi verificate cu un soft antiplagiat

Publicat:

Toate tezele de licență și de master din Republica Moldova vor fi verificate, începând din acest an, printr-un soft național antiplagiat, după ce autoritățile au anunțat măsuri ferme în urma unei investigații jurnalistice privind comercializarea lucrărilor academice, transmite Moldpres.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, instituția s-a autosesizat în urma investigației publicate de un portal și urmează să sesizeze organele de drept pentru investigarea cazurilor semnalate. Totodată, ministerul a solicitat organizarea unor audieri publice în Parlament, cu participarea instituțiilor relevante, inclusiv a Ministerul Justiției.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că introducerea sistemului antiplagiat este o măsură esențială pentru combaterea fraudei academice.

„Începând din acest an, toate tezele de licență și de master vor fi verificate printr-un soft specializat, care a fost deja procurat”, a afirmat oficialul.

Acesta a calificat fenomenul drept unul grav.


„Frauda academică este un cancer care erodează încrederea și prestigiul învățământului superior din Republica Moldova”, a menționat Dan Perciun.

Ministrul a mai subliniat că persoanele implicate în astfel de practici trebuie trase la răspundere și că ar putea fi necesare modificări legislative suplimentare.

Potrivit MEC, noile prevederi din Codul educației interzic explicit cumpărarea sau vânzarea lucrărilor academice, inclusiv a tezelor de licență, master și doctorat. Încălcarea acestor norme poate duce la sancțiuni legale și la anularea diplomelor sau titlurilor obținute fraudulos, indiferent de momentul acordării acestora.

Autoritățile anunță că vor continua consolidarea cadrului normativ pentru a sancționa mai dur frauda academică, iar poziția oficială rămâne una de „toleranță zero” față de plagiat. În același timp, universitățile sunt îndemnate să adopte măsuri ferme, în limitele autonomiei universitare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Semnalele discrete prin care pisica poate ascunde o afecțiune gravă

Pisicile au tendința de a ascunde problemele de sănătate, iar schimbările aparent minore de comportament pot indica afecțiuni care necesită intervenție medicală. Medicii veterinari atrag...

Kaylee Hottle, cunoscută pentru rolul din ‘Godzilla’, a murit într-un accident de mașină la 18 ani

Kaylee Hottle, o actriță surdă cunoscută pentru rolul său principal din filmele „Godzilla”, a murit într-un accident de mașină la doar 18 ani. Viteza...

Penélope Cruz și Javier Bardem revin împreună în ‘Bunker’, selectat la Veneția

Penélope Cruz și Javier Bardem vor concura pentru Leul de Aur la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția...

Un organ ignorat zeci de ani revine în atenția cercetătorilor. Legătura cu longevitatea

Timusul, o glandă puțin cunoscută aflată sub stern și în fața inimii, atrage din nou atenția oamenilor de știință, care cred că ar putea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.