StiripesurseȘtirile zileiTokyo denunţă 'intensificarea' activităţilor militare ale Rusiei în Marea Japoniei

Tokyo denunţă ‘intensificarea’ activităţilor militare ale Rusiei în Marea Japoniei

Publicat:

Guvernul japonez a declarat marţi că monitorizează cu atenţie testele cu rachete antinavă efectuate de Rusia în Marea Japoniei, denunţând totodată “intensificarea” activităţilor militare ale Moscovei în jurul arhipelagului nipon, relatează EFE, potrivit agerpres.

Tokyo a reacţionat astfel la testele Rusiei care au cuprins lansări de rachete de croazieră în Marea Japoniei dinspre oraşul Vladivostok, aşa cum a anunţat anterior Ministerul rus al Apărării.

Citește și :  Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

“În timp ce invazia sa în Ucraina continuă, Rusia îşi intensifică activităţile în apele din jurul ţării noastre, în Extremul Orient. În consecinţă, vom urmări îndeaproape toate aceste mişcări”, a declarat secretarul general adjunct al cabinetului nipon, Yoshihiko Isozaki.

Aceeaşi idee a fost reiterată de ministrul japonez de externe, Yoshimasa Hayashi, într-o conferinţă de presă la Tokyo, conform Kyodo.


Forţele navale ruse au testat rachete de croazieră ‘Moskit’, dezvoltate încă în perioada sovietică, împotriva unor ţinte ce au simulat nave inamice aflate la 100 de kilometri distanţă în Golful Petru cel Mare (de-a lungul coastei Extremului Orient rus), potrivit Ministerului rus al Apărării, care a difuzat şi imagini de la acest test.

După ani de apropiere, relaţiile între Japonia şi Rusia s-au deteriorat în urma invaziei ruse în Ucraina şi a sancţiunilor impuse de Tokyo împotriva Moscovei, situaţie agravată şi de frecventele activităţi navale ruseşti în apropierea arhipelagului nipon, multe dintre acestea în cooperare cu Beijingul.

În acest context, agenţia de presă Kyodo aminteşte că, luni, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, un colaborator apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a criticat SUA pentru că ar exercita “presiuni” asupra Japoniei pentru a-şi “militariza” forţele de autoapărare, într-un interviu acordat unui ziar controlat de guvernul rus.

Citește și : Germania exclude boicotarea JO 2024

Referindu-se la planurile Tokyo de a achiziţiona 400 de rachete de croazieră Tomahawk de la Washington, Patruşev a avertizat Japonia împotriva dezvoltării unor forţe militare în toată regula, afirmând că aceasta ar fi o “încălcare serioasă” a normelor de după cel de-Al Doilea Război Mondial, notează Kyodo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit  la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.