StiripesurseȘtirile zileiTon conciliant între Biden şi Bolsonaro pentru prima lor întâlnire bilaterală

Ton conciliant între Biden şi Bolsonaro pentru prima lor întâlnire bilaterală

Publicat:

Joe Biden şi omologul său brazilian, Jair Bolsonaro, au adoptat joi un ton conciliant în faţa presei pentru prima lor întâlnire bilaterală, inclusiv pe subiecte delicate precum alegerile şi protecţia Amazoniei, scrie AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele american a afirmat că Brazilia este o democraţie “vibrantă” având instituţii “solide” şi i-a urat bun venit şefului de stat de extremă dreaptă care participă la Summitul Americilor săptămâna aceasta la Los Angeles.

Citeşte şi: Un alt ATAC ARMAT în SUA (VIDEO)! Trei persoane au fost ucise şi un poliţist rănit! – Black News

Joe Biden a salutat, de asemenea, eforturile şi “sacrificiile” făcute de Brazilia pentru a proteja pădurea tropicală amazoniană, într-un scurt discurs la care au participat jurnaliştii înainte de reuniunea bilaterală.

La rândul său, Jair Bolsonaro a afirmat că că are “multe puncte în comun” cu preşedintele american, de exemplu aceea de a fi “democraţi” ataşaţi de “libertate”.


El a asigurat, de asemenea, că a ajuns la putere “pe calea democraţiei” şi a spus că o va părăsi “pe calea democraţiei”.

În ceea ce priveşte preocupările globale legate de Amazonia, preşedintele brazilian, climato-sceptic notoriu şi foarte criticat de activiştii de mediu, a considerat că Brazilia se simte “uneori ameninţată în suveranitatea sa” pe acest subiect.

Aceste declaraţii conciliante contrastează cu tensiunile notorii dintre Jair Bolsonaro şi Joe Biden, care nu s-au întâlnit niciodată faţă în faţă.

Citeşte şi: Zelenski a vorbit cu Macron despre ‘armament greu’ şi aderarea la UE – Black News

În această săptămână, preşedintele brazilian şi-a exprimat din nou îndoielile cu privire la regularitatea alegerilor care l-au adus pe Joe Biden la Casa Albă.

Washingtonul, la rândul său, este îngrijorat în mod deschis de atacurile violente ale preşedintelui brazilian, care candidează pentru un nou mandat, împotriva sistemului electoral al ţării sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 25 iulie în Istorie

25 iulie este a 206-a zi a calendarului gregorian și a 207-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 25 iulie (BOR) Adormirea Sfintei Ana, mama...

Fiica cea mică a lui Brad Pitt și Angelina Jolie cere eliminarea numelui ‘Pitt’

Fiica cea mică a lui Brad Pitt și Angelina Jolie, Vivienne, a depus o cerere pentru eliminarea numelui de familie „Pitt”. Ea este al...

Cum să scapi de păianjenii și muștele din casa ta pe timpul verii

În timpul verii, insectele sunt mai prezente în case. Geamurile și ușile deschise pot invita păianjenii și muștele înăuntru. Câteva sfaturi ce te ajută...

Ai mâncat salată verde recent? Simptomele care pot indica o infecție periculoasă

Un focar de ciclosporioză, legat de salata iceberg tăiată, afectează mai multe state din SUA. Mulți oameni se întreabă dacă ar trebui să fie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.