StiripesurseȘtirile zileiTornadă ucigaşă în SUA: Cel puţin 23 de oameni au murit!...

Tornadă ucigaşă în SUA: Cel puţin 23 de oameni au murit! – VIDEO

Publicat:

Cel puţin 23 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor tornade care au produs “pagube catastrofale” în statul Alabama din sud-estul Statelor Unite, a declarat un şerif local, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Bilanţul a ajuns la 23 de (morţi) pe moment. Din păcate, cred că numărul acestora va continua să crească”, a declarat Jay Jones, şeriful din comitatul Lee, situat în estul Alabamei, la graniţa cu Georgia.

Citește și : Trump: Statele Unite nu vor deveni niciodată o țară socialistă

Mai mulţi copii figurează printre victime, a precizat Bill Harris, medicul legist al comitatului, pentru MSNBC.


Mai multe persoane sunt date dispărute, iar altele au fost spitalizate, unele cu “leziuni foarte grave”, a indicat şeriful Jones pentru canalele locale de televiziune ale reţelelor CBS şi NBC.

Preşedintele Statelor Unite a transmis condoleanţe celor afectaţi. “Tornadele şi furtunile au fost cu adevărat violente şi ar putea exista şi altele. Familiilor şi prietenilor victimelor, şi celor răniţi, fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Potrivit şerifului din comitatul Lee, tornada a parcurs câţiva kilometri şi a provocat distrugeri “catastrofale” pe o fâşie de aproximativ 400 de metri de-a lungul traiectoriei sale.

Şeriful a vorbit despre o singură tornadă, însă serviciile meteorologice au indicat că, de fapt, au fost mai multe astfel de fenomene. Potrivit postului CNN, două tornade au lovit simultan comitatul Lee, în timp ce, per total, “cel puţin 12” au fost raportate duminică în Alabama şi Georgia.

Citește și : Summitul Trump-Kim de la Hanoi este un „succes”, afirmă John Bolton

Potrivit serviciilor meteorologice americane (NWS), cele două tornade care au lovit simultan comitatul Lee au fost de tip “EF-3”, ceea ce înseamnă că au fost însoţiţe de vânturi de 218-266 kilometri/oră.

Imaginile difuzate pe posturile TV sau postate pe reţelele de socializare arată clădiri puternic deteriorate, unele cu acoperişul rupt sau cu pereţii prăbuşiţi, arbori rupţi în două şi drumuri pline de resturi, impracticabile.

Circa 6.000 de persoane au rămas fără energie electrică în comitatul Lee, potrivit site-ului PowerOutage.US care afişează întreruperile de curent în Statele Unite, în timp ce în Georgia căderile de curent au afectat 16.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.